Giurgiu: Doi tineri sirieni depistaţi la frontieră ascunşi într-un TIR cu anvelope

Doi tineri din Siria, cu vârste de 22, respectiv 23 de ani, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră giurgiuveni în timp ce încercau să intre ilegal în România, prin PTF Giurgiu, ascunşi într-un TIR încărcat cu anvelope din Turcia pentru Slovacia.

‘La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean bulgar, în vârstă de 61 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, anvelope încărcate din Turcia pentru o societate din Slovacia. În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că şnurul asigurator al semiremorcii permitea deschiderea prelatei, fără a se deteriora sigiliul asigurator al acesteia, motiv pentru care au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autocamionului. Astfel, în compartimentul pentru marfă, printre bunurile transportate, au fost descoperite ascunse două persoane de sex masculin’, se arată într-un comunicat de presă, emis joi, de ITPF Giurgiu.

În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele depistate sunt doi tineri din Siria. Aceştia au declarat autorităţilor că s-au urcat în mijlocul de transport în timp ce se aflau pe teritoriul Turciei, fără ca şoferul să aibă cunoştinţă despre acest aspect, şi intenţionau să ajungă în Germania.

În acest context, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, cei doi tineri migranţi au fost preluaţi de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare