Ludovic Orban recunoaște: Nu pot să mă bat pe o nişă de 15-17% din electorat

În România 70% din populaţie „vibrează” la elemente de doctrină naţională şi creştină şi în aceste condiţii nu se poate „bate” doar pe o nişă de 15-17% care cuprinde publicul modern sau progresist, ci trebuie să reprezinte şi alţi cetăţeni, a susținut Preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Totodată, Orban a mai spus că PNL trebuie să apere valori precum sunt satul, şcoala, biserica şi familia.

“La ora actuală există în România aproximativ 65-70% din populaţie care adoră sau simpatizează, vibrează la elemente de doctrină naţională, patriotică, creştină, cu baza conservatoare, cu fundamentele tradiţionale ale societăţii româneşti, satul românesc, şcoala, biserica, familia, sunt lucruri fundamentale în dezvoltarea societăţii româneşti, sunt valori pe care noi trebuie să le apărăm, ca şi partid politic. Nu pot să mă bat pe o nişă de 15-17% care cuprinde numai publicul ăsta, să-i zicem, modern sau progresist, în condiţiile în care avem un bazin atât de larg de expunere pe care noi PNL trebuie să îl reprezentăm, nu să lăsăm PSD-ul mincinos care a ţinut România pe loc şi care nu a făcut altceva decât să menţină subdezvoltarea României şi statul pe loc în competiţie cu celelalte ţări occidentale sau nu o să le lăsam la alţi demagogi care s-au trezit peste noapte şi se bat cu cărămida în piept că sunt naţionalişti. PNL chiar în domeniul ăsta are cu ce se prezenta în faţa oamenilor şi este foarte competitiv. Noi trebuie să analizăm pe lângă electoratul nostru tradiţional, trebuie să vedem bazinul de extindere”, a afirmat Ludovic Orban, la Galați.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare