USR PLUS: Facem apel la şeful Executivului să nu pună oamenii în situaţia de a încălca legea

USR PLUS susţine că asupra secretarilor de stat de la PNL din ministerele conduse de reprezentanţii Uniunii s-ar face presiuni pentru a participa la şedinţa de guvern de miercuri seară

USR PLUS transmite prin intermediul unui comunicat că reprezentarea unui minister poate fi delegată doar de către ministru, prin ordin scris, potrivit Agerpres.

„USR PLUS ia act de ameninţările asupra secretarilor de stat PNL din ministerele conduse de miniştri USR PLUS de a se prezenta la şedinţa de guvern. Reprezentarea unui minister, conform legii, este atributul ministrului şi poate fi delegată doar de către acesta prin ordin scris. Pprin uzurparea de calităţi oficiale”, precizează Uniunea.

USR PLUS a decis că nu va participa la ședința de Guvern din această seară.

„Evenimentele politice din şedinţa de guvern şi declaraţiile care au urmat arată cât de important este un astfel de program pentru România şi cât de importantă este, în egală măsură, funcţionarea acestei coaliţii. Fapt pentru care am discutat cu colegii din conducerea partidului şi am decis să nu participăm în această seară la şedinţa de guvern prevăzută la ora 19,00 şi să convocăm mâine dimineaţă, la ora 10,00, o şedinţă a coaliţiei, pentru că trebuie să luăm o decizie şi despre acest program („Anghel Saligny” – n.r.) şi despre modalitatea în care putem să mergem mai departe. În acest context, şedinţa coaliţiei de mâine dimineaţă va fi cea care va defini cum vom proceda în continuare, în această seară urmând să avem, bineînţeles, o şedinţă a Biroului Naţional”, a afirmat Barna la Parlament.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare