Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, nu mai trebuie să facă publice oraşul de domiciliu şi copia diplomei de studii – decizie CLT

 

Consilierii locali ai USR PLUS au votat, marţi seara, anularea a două hotărâri adoptate în luna iulie privind publicarea localităţii de domiciliu şi a documentelor de studii ale primarului, viceprimarilor şi angajaţilor cu funcţii de conducere, după ce Prefectura Timiş a declarat ca fiind ilegale respectivele hotărâri ale Consiliului Local Timişoara (CLT).

În şedinţa CLT din luna iulie, toţi aleşii locali ai PNL, Pro România şi PSD, cu excepţia celor din USR PLUS, au votat cele două proiecte de hotărâre iniţiate de consilierul Pro România Marius Craina, prin care primarul, viceprimarii, cei cu funcţii de conducere din Primăria Timişoara, dar şi consilierii locali să-şi publice dovada domiciliului şi a studiilor, pentru o mai bună transparenţă a actului administrativ.

Unul dintre consilierii liberali, Raul Ambruş, şi-a schimbat votul dat în luna iulie, reuşind să încline acum balanţa în favoarea USR PLUS şi a primarului Dominic Fritz, care nu doreau publicarea pe pagina primăriei a localităţii de domiciliu şi a diplomelor de studiu.

Prefectura şi-a motivat decizia prin faptul că ‘măsurile (CLT – n.r.) au fost adoptate cu depăşirea competenţei materiale a consiliului local prevăzută expres şi limitativ de art. 129 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ’.

‘Măsurile adoptate tind să legifereze într-un domeniu reglementat printr-un act normativ ierarhic superior, respectiv legea (…) privind transparenţa decizională în administraţia publică, contrar prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative’, a argumentat Prefectura.

De asemenea, Instituţia Prefectului susţine că măsurile adoptate prin recenta HCL în privinţa funcţionarilor publici contravin prevederilor HG nr. 432/2004 privind dosarul profesional al funcţionarilor publici.

‘Prin reglementarea obligaţiei de publicare a diplomei de Bacalaureat sau a diplomei de licenţă la aleşii locali (primar, viceprimar, consilieri locali) şi la consilierii personali, fără excepţie, indiferent dacă acestea există sau nu, se încalcă prevederile Legii nr. 115/2015 privind alegerea administraţiei publice locale’, mai susţinea Prefectura.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare