Ludovic Orban: Toate funcţiile pe care le-am obţinut nu le-am obţinut pe nicio listă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat vineri, la Ploieşti, că toate funcţiile pe care le-a deţinut în partid le-a obţinut prin muncă şi prin încrederea câştigată de la oameni, adăugând că la congresele anterioare nu a votat cu un candidat la preşedinţia partidului pentru că acesta îl ajuta să intre în echipa „câştigătoare”, potrivit Agerpres.

„Eu, când m-am dus la congres, nu am votat cu un candidat la preşedinţia partidului că mă ajuta candidatul la preşedinţia partidului să intru în echipa, ghilimele, câştigătoare. Cei care mă cunosc ştiu că toate funcţiile pe care le-am obţinut nu le-am obţinut pe nicio listă, le-am obţinut doar în relaţia directă cu baza partidului, pe baza, practic, a muncii, a efortului şi a încrederii pe care am încercat să o câştig de la oameni fiind la dispoziţia lor, fiind prietenos, ascultându-i”, a spus Orban în discursul susţinut în cadrul Colegiului Director Judeţean al PNL Prahova.

În context, liderul liberal a arătat că are încredere în calitatea umană.

„Pentru mine PNL este ca o mare familie (…). Eu nu candidez pentru mine. Sunt după 31 de ani de activitate politică în care am dat enorm şi, de multe ori, în loc să primesc măcar aşa, o mulţumire sau o mână de ajutor într-un moment greu de la cei pe care i-am ajutat de-a lungul timpului, am primit şuturi în fund, cuţite în spate şi de-a lungul timpului oameni pe care i-am tratat ca prieteni nu au mai fost prieteni. Dar eu am trecut de fiecare dată peste lucrurile respective, pentru că am o încredere constantă şi de neschimbat în calitatea umană. Din cauza asta vă spun, cu mâna pe inimă, eu candidez pentru PNL şi mai ales pentru ca PNL să-şi menţină vocaţia pe care a avut-o de-a lungul istoriei, să fie marele gardian şi apărător al intereselor fundamentale ale României”, a mai spus Orban.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare