Deputatul PNL Adriana Săftoiu a criticat pe contul său de Facebook excluderea unor membri din PNL şi i-a transmis liderului PNL, Ludovic Orban un mesaj.
”… colegii mei consideră că e mult mai important să participe la şedinţe de partid, mai ales când trebuie excluşi unii colegi (vai, dragă Ludovic, cât de critic ai fost la adresa foştilor preşedinţi Tăriceanu şi Antonescu), decât la activitatea parlamentară! E pernicios şi modul în care suprapunem şedinţele de partid peste activitatea parlamentară, dar şi modul în care sunt motivate excluderile! Sunt motive mult mai serioase, decât cele imputate colegilor propuşi acum pentru excludere, care ar trebui să ne facă să lăsam capul în jos!
PNL a fost miercuri seara scena unui mare scandal. Preşedintele partidului, Ludovic Orban, l-a dat afară din PNL pe senatorul Daniel Zamfir, iar Biroul Executiv a votat cu majoritate de voturi excluderea acestuia.Tot miercuri, Orban a propus şi Biroul executiv al PNL a decis, înlăturarea lui Florin Alexe de la conducerea PNL sector 3.
Nu cred că în PNL are loc o persoană care este susţinută de PSD, iniţiază proiecte de lege alături de consilieri ai primului ministru PSD şi care este aplaudat la scenă deschisă de PSD pentru diferite proiecte pe care le pune în dezbatere. (…) În privinţa sectorul 3, ştiţi foarte bine că Robert Negoiţă i-a trimis pe cetăţenii români, dacă nu le convin taxele pe care le propune, să se ducă în Madagascar. Obiectivul nostru este ca noua conducere care va fi aleasă să îl trimită pe Robert Negoiţă în Madagascar, alături de prietenul şi colegul lui de partid care şi-a găsit un soi de azil în Madagascar, Radu Mazăre. (…) Ne dorim să declanşăm o ofensivă extrem de puternică împotriva actualului primar al sectorului 3, care se vede din ce în ce mai clar că risipeşte banul public, vine numai cu propuneri care sunt împotriva interesului cetăţenilor”, a afirmat Orban la finalul şedinţei Biroului, regulamentul de parcări, care a comis nenumărate ilegalităţi”, a susţin Ludovic Orban.