România, promovată că destinaţie turistică premium pentru locuitorii din Kazahstan

România poate deveni o destinaţie turistică premium pentru locuitorii din Kazahsta, care au bugete mari de vacanţă şi caută regiuni noi unde să petreacă timpul liber, a declarat, miercuri, Corina Martin, director general al Mistral Tours, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Mistral Tours a organizat, zilele acestea, un infotrip în România cu reprezentanţi ai agenţiilor de turism din Kazahstan proprietari sau manageri. Tema a fost „Best of Romania”, iar timp de şase zile, agenţii de turism kazahi au vizitat litoralul românesc (nord şi sud), Delta Dunării, Poiana Braşov, Bran, Sinaia şi Bucureşti.

„Specialiştii din turism kazahi au rămas impresionaţi de România, pe care o vor promova ca pe o destinaţie premium. Acest test de vacanţă a fost o reuşită, pentru că oaspeţii noştri vor duce cu ei toate informaţiile despre atracţiile, hotelurile, zonele turistice din România, astfel încât să atragem grupuri mari de turişti din Kazahstan”, a spus Corina Martin.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare