A fost scandal în cadrul ședinței Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din Camera Deputaților, la care a participat și șeful DSU Raed Arafat.
Arafat a fost prezent pentru a susține un proiect care se afla pe ordinea de zi a Comisiei.
În timpul ședinței, parlamentarii AUR și secretarul Comisiei, deputatul Daniel Ghiță, au început să-l întrebe pe șeful DSU despre gestionarea pandemiei de COVID: despre paturile din spitale de la ATI, despre estimările privind infectările cu COVID-19, detalii despre cine sunt cei care fac parte din grupul de comunicare strategică.
Arafat, după ce a evitat să răspundă și deranjat de insistențele parlamentarilor, după doar câteva minute, a părăsit sala de ședința a Comisiei.