Bihor: Numărul cazurilor de COVID-19 continuă să crească; peste 1.000 înregistrate de la începutul săptămânii

Alte 339 de cazuri noi de infecţie cu SARS-CoV-2 au fost identificate în ultimele 24 de ore în judeţul Bihor, în creştere cu trei cazuri faţă de miercuri (336) şi cu 36 faţă de cel de marţi (306 cazuri).

Potrivit informării transmise joi dimineaţă de către Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura Bihor, numărul total al cazurilor active la zi în judeţ este de 2.788.

Cele 339 de noi cazuri au fost descoperite după efectuarea a 1.391 de teste.

În acest fel, numărul total al îmbolnăvirilor înregistrate în judeţ de la începutul pandemiei în judeţ a crescut la 33.634, din care 29.185 s-au încheiat cu vindecări. Alte 1.661 s-au soldat cu decese.

Numărul persoanelor internate în secţiile de ATI este de 56, joi dimineaţă.

În ce priveşte campania de vaccinare, în ultima zi, în Bihor s-au vaccinat anti-COVID-19 încă 1.451 persoane. În ziua precedentă (miercuri) erau raportate 1.558 de vaccinări, iar marţi, 1.739 de persoane. Totalul persoanelor vaccinate cu schema completă a ajuns astfel la 147.063, iar al celor vaccinate cu doza 3 (booster) este de 7.627.

În toate localităţile din judeţ creşte incidenţa îmbolnăvirilor, cea mai mare continuând să fie înregistrată în patru comune: Spinuş (14,85 la mie), Ţeţchea (11,21), Hidişelu de Sus (7,05) şi Ceica (7,04).

Din cele 101 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, în 22 de localităţi incidenţa este cuprinsă între 4 şi 7 la mie, între care şi municipiul Oradea, cu 5,4 la mie (1.182 de cazuri la 225.368 locuitori).

Sub coordonarea prefectului Dumitru Ţiplea, în intervalul 06 octombrie 2021, ora 08:00 – 07 octombrie 2021, ora 08:00, structurile teritoriale M.A.I. din judeţul Bihor au acţionat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar şi pentru descurajarea faptelor de natură contravenţională. Obiectivul acţiunilor a fost de a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat şi măsuri de sancţionare a încălcării legislaţiei în vigoare.

Echipe mixte de poliţişti şi jandarmi au verificat, în ultimele 24 de ore, 1.831 de persoane carantinate şi 1.992 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au controlat respectarea măsurilor de protecţie individuală şi a prevederilor legale în vigoare, fiind verificate 58 de societăţi comerciale şi 48 de mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 71 de sancţiuni contravenţionale, din care 61 cu avertisment scris şi 10 amenzi în valoare de 5.000 lei. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare