Gorj: Niciunul dintre cei 16 pacienţi din ATI-COVID nu este vaccinat (SJU)

Niciunul dintre cei 16 pacienţi internaţi în prezent în compartimentul de Terapie Intensivă (ATI COVID-19) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu nu este vaccinat, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Mihaela Ţicleanu.

Potrivit acesteia, şi din totalul celor 49 de pacienţi internaţi în Secţia de Boli Infecţioase, 42 sunt nevaccinaţi.

În prezent, aproximativ 90 de pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu noul coronavirus sunt internaţi în cele trei locaţii ale SJU, cei mai mulţi bolnavi fiind în unitatea de la Pasarelă, respectiv 65 de pacienţi.

Astfel, în locaţia de la Pasarelă a spitalului sunt 49 de persoane confirmate şi internate (aici fiind un număr total de 50 de paturi disponibile la secţia Boli Infecţioase), iar alte 16 la nivelul compartimentului de Terapie Intensivă (16 paturi cu ventilator disponibile).

În locaţia din centrul municipiului sunt şapte pacienţi suspecţi (15 paturi disponibile), doi pacienţi internaţi pe secţia de Terapie Intensivă, unde sunt patru paturi disponibile, dintre care trei cu oxigenator şi unul cu ventilator, iar în Spitalul 700 sunt 17 pacienţi suspecţi (22 de paturi disponibile) şi trei pacienţi pe secţia de Terapie Intensivă (cinci paturi disponibile, dintre care patru cu ventilator).

Mihaela Floroiu a mai precizat că, în ultimele 14 zile, 13 angajaţi ai SJU Târgu Jiu au fost depistaţi cu COVID-19. AGERPRES / (AS – autor: Irina Poenaru, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare