Dragnea a ţinut post şi s-a recules de Paşti la Mănăstirea Sinaia; cum vede el rezolvarea aglomeraţiei de pe DN1

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a găsit liniştea de Sărbătorile Pascale la Mănăstirea Sinaia, alături de copiii săi.

În prima zi de lucru la Parlament, Dragnea le-a povestit jurnaliştilor că a ciocnit ouă roşii, şi a gustat din mai toate bucatele tradiţionale româneşti, dar că a revenit la Bucureşti şi cu o idee de rezolvare a veşnicei aglomeraţii de pe DN1.

„A fost frumos. Am ţinut post de joi până sâmbătă noaptea, după ce am luat lumină, am mâncat miel, borş de miel, miel la cuptor, drob, am ciocnit ouă roşii, cozonac. Am mâncat vreo 4-5 ouă, dar am ciocnit mai multe. Putea să fie orice alt loc. Acolo am fost cu copii  (n.r. – la Mănăstirea Sinaia), şi ne-am simţit foarte bine. Am vrut neapărat să merg la Mănăstirea Sinaia, este un loc pe care îl consider special. Am fost de multe ori acolo”, a detaliat Liviu Dragnea.

aglomeratie dn1El are şi o soluţie pentru aglomeraţia de pe DN1: „Cu o autostradă. Autostrada, şi până la autostradă este la Comarnic – o să vorbesc cu Guvernul, cu ministrul Transporturilor eventual – este o străduţă care vine, care intră în DN1 în Comarnic şi cred că acolo ar putea fi făcut ceva. (…)S-au luat tot felul de angajamente şi au fost tot felul de piedici între Ploieşti şi Braşov”.

După o perioadă mai liniştită, va urma însă o evaluare a miniştrilor PSD, şi asta cu prilejul unui Comitet executiv naţional, care va avea loc săptămâna viitoare. „Va fi o prezentare făcută de prim-ministru, o analiză, un mini bilanţ”, a explicat Dragnea, care a negat existenţa vreunei remanieri, cel puţin în perioada următoare.

„Sunt mulţumit de activitatea prim-ministrului”, a adăugat liderul PSD, întrebat de jurnalişti dacă este mulţumit de activitatea miniştrilor din cabinetul condus de Viorica Dăncilă.  

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare