Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va sesiza Curtea Constituţională în privinţa refuzului preşedintelui Klaus Iohannis de a o demite pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA, aşa cum a recomandat el pe 22 februarie 2018.
„În condițiile în care Președintele României nu are abilitarea legală și nici competențele funcționale de evaluare a activității profesionale și manageriale desfășurate de procurorul șef al DNA; În condițiile în care argumentele care au stat la baza declanșării procedurii de revocare au devenit mai actuale și mai consistente; Văzând legislația aplicabilă în acest domeniu; Valorificând jurisprudența instanței de contencios constituțional, Vom sesiza Curtea Constituțională cu privire la refuzul Președintelui de revocare din funcție a procurorului șef al DNA!” a anunţat Toader într-o postare pe Facebook.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că nu o va revoca din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe Laura Codruţa Kovesi, aşa cum a cerut ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, argumentând că motivele invicate nuau fost de natură „să- convingă”.
„Motivele de revocare prezentate de ministrul Justiţiei nu au fost de natură să mă convingă. De altfel, în mare parte, ele nici nu corespund prevederilor legale aplicabile. În concluzie, nu voi da curs propunerii ministrului Justiţiei de revocare a doamnei Kovesi, procuror-şef al DNA”, a precizat şeful statului, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
Tudorel Toader, a anunţat, pe 22 februarie, că va declanşa procedura de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, principalul motiv fiind legat de ”acte şi fapte de netolerat într-un stat de drept”.