Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a anunţat luni că nu va reînnoi starea de urgenţă, instituită în ţară în urmă cu peste patru ani după mai multe atentate criminale asupra unor biserici copte, notează AFP citat de Agerpres, chiar înaintea vizitei oficiale a președintelui Klaus Iohannis.
„Egiptul a devenit, datorită măreţului său popor şi oamenilor loiali, o oază de securitate şi stabilitate în regiune”, a declarat al-Sissi pe pagina sa oficială de Facebook.
„De aceea am decis să anulez reînnoirea stării de urgenţă în toată ţara”, a adăugat el.
Introdusă pe întreg teritoriul în aprilie 2017, în urma atentatelor sângeroase revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) împotriva unor biserici copte – principala minoritate creştină din Orientul Mijlociu – în oraşele Tanta şi Alexandria (nord), starea de urgenţă a avut reînnoită continuu.
În 2014, a fost instituită în Peninsula Sinai (est), pradă de mai mulţi ani unei insurgenţe islamiste armate conduse de o filială locală a SI. În această regiune, este de asemenea în vigoare interdicţia de a circula pe timpul nopţii, care începe în unele districte din nordul peninsulei la orele 19.00 (17.00 GMT).
Din februarie 2018, armata şi poliţia egipteană desfăşoară o vastă operaţiune „antiteroristă” în Peninsula Sinai, dar şi în zone din deşertul occidental, între Valea Nilului şi frontiera cu Libia.
Starea de urgenţă a extins considerabil puterile poliţiei în materie de arestări, supraveghere şi poate impune restricţii privind libertatea de mişcare.
ONG-urile pentru drepturile omului denunţă regulat atacurile asupra libertăţilor individuale în contextul stării de urgenţă din Egipt, unde Abdel Fattah al-Sissi conduce, de la instalarea sa la putere în 2013, o represiune feroce împotriva tuturor formelor de opoziţie.
Sursa: AGERPRES