PMB vrea să repare podul mare din Parcul Cişmigiu

Primăria Capitalei intenţionează să realizeze lucrări de reparaţii la podul mare din Parcul Cişmigiu, conform unui proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în şedinţa de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Podul mare este amplasat între Aleea Magnoliei şi Aleea Platanului şi asigură traversarea pietonală a lacului Cişmigiu.

Conform proiectului, CGMB aprobă transmiterea cu titlu gratuit, de la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti către Municipiul Bucureşti – Direcţia Generală Investiţii, a documentaţiei tehnico-economice aferentă obiectivului de investiţii ‘Pod – Număr de inventar 1111264 din Parcul Cişmigiu’, în vederea executării lucrărilor de reparaţii capitale şi a obiectivului de investiţii ‘Reabilitare peisagistică a parcului istoric Grădina Cişmigiu’.

Finanţarea obiectivelor de investiţii se va realiza din bugetul propriu al Municipiului Bucureşti. După finalizarea lucrărilor, obiectivele de investiţii vor fi predate ALPAB.

Potrivit referatului de aprobare, în anul 2019, CGMB a adoptat două hotărâri care vizează reparaţii capitale la podul mare, precum şi reabilitarea peisagistică a parcului istoric Grădina Cişmigiu. Pe de altă parte, pe 18 octombrie, acest an, ALPAB a informat PMB că nu are fonduri suficiente pentru reabilitarea peisagistică a parcului şi a execuţiei reparaţiilor capitale la podul mare.

‘Ţinând cont de starea tehnică actuală a podului, pentru asigurarea condiţiilor minime de siguranţă, este necesară realizarea lucrărilor de reparaţii capitale’, prevede referatul de aprobare.

Documentul precizează că, după intervenţiile necesare reparaţiilor capitale, vor fi menţinute neschimbate: aspectul arhitectural, volumetria, materialele şi culorile originale.

În ce priveşte obiectivul de investiţii ‘Reabilitare peisagistică a parcului istoric Grădina Cişmigiu’, pe 31 iulie 2019, Consiliul General al Capitalei a aprobat indicatorii tehnico-economici, dar în octombrie 2020, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II A Contencios Administrativ Fiscal a dispus anularea hotărârii respective.

‘După preluare, documentaţia de avizare a lucrărilor de investiţii – D.A.L.I. va fi actualizată şi implementată fără reabilitare peisagistică’, prevede raportul de specialitate.

Potrivit proiectului aprobat în 2019, repararea podului presupune investiţi de 3,3 milioane lei (inclusiv TVA), durata de realizare a lucrărilor fiind estimată la 8 luni. Totodată, lucrările de reabilitare peisagistică a Parcului istoric Grădina Cişmigiu vizau investiţii de 46,8 milioane lei, inclusiv TVA, durata de realizare fiind estimată la 36 de luni.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare