Deputata Ana-Loredana Predescu – către ministrul Energiei: Modul de calcul al facturilor de energie trebuie revizuit!

Ana-Loredana Predescu, deputat PPU (social-liberal), afiliat grupului PSD, i-a atras atenția ministrului interimar al Energiei, domnul Virgil Popescu, asupra faptului că modul de calcul al facturilor la energie electrică sau gaze naturale trebuie revizuit ca parte a Schemei de sprijin a consumatorilor casnici., s-a transmis printr-un comunicat de presă.

Conform aceleiași surse, în cadrul ședinței reunite a Comisiei pentru industrii și servicii și a Comisiei pentru muncă și protecție socială, pentru dezbaterea Legii privind plafonarea prețurilor la energie din Parlament, deputatul de Brașov a declarat:

„Domnule ministru, vă supun atenției încă o problemă care, dincolo de creșterea prețurilor la gaze naturale și energie electrică, aruncă mulți consumatori casnici în zona consumatorilor vulnerabili, respectiv, modul de calcul al facturilor la energie prin procedurile de regularizare sau estimare a consumului.”

„ […] O altă soluție, adoptată și de Italia, este și revizuirea facturilor prin scăderea costurilor de sistem”, a mai declarat Ana-Loredana Predescu.

În replică, domnul ministru interimar al Energiei, Virgil Popescu, a fost de acord că, în prezent, modul de calcul al facturilor are un impact real asupra consumatorilor, prin prisma practicilor legate de citirea consumului, estimare și regularizare, însă, o posibilă soluție, ar putea veni din partea ANRE și ANPC deoarece regularizarea se supune reglementării secundare. Totodată, o altă propunere a domnului ministru a fost eliminarea a două elemente de cost din factură, de transport și de distribuție, în locul scăderii TVA-ului de la 19% la 5%.

În perioada iunie 2020 – iunie 2021 s-au înregistrat peste 8.053 de solicitări către Protecția
Consumatorilor (ANPC) privind dublarea și chiar triplarea facturilor acestora, în opinia cetățenilor reprezentând un fel de „furt calificat” din partea furnizorilor. Conform informațiilor publice, cele mai mari amenzi au fost aplicate pentru Hidroelectrica, Enel, Electrica, E.On și Cez.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, va intra la vot pe ordinea de zi a Plenului Camerei Deputaților, miercuri, 27 octombrie. 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare