GCS: 7.424 de cazuri noi de COVID-19; aproape 35.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore

Bucureşti, 31 oct /Agerpres / – Un număr de 7.424 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate aproximativ 35.000 de teste, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.

Până duminică, pe teritoriul României au fost confirmate 1.648.031 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 8.374 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare şi 1.405.694 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, până la această dată au fost prelucrate 10.307.196 de teste RT-PCR şi 4.446.278 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.906 teste RT-PCR (7.446 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.460 la cerere) şi 19.995 teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 764 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare