Peste 17.000 de persoane s-au vaccinat anti-COVID la maratonul organizat în Capitală, de vineri până duminică, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), într-un comunicat transmis AGERPRES.
Pe centre de vaccinare situaţia se prezintă astfel:
* Palatul Copiilor – 3.500
* Circul Metropolitan – 2.205
* Cora Pantelimon – 2.104
* Romexpo – 3.519
* Mall Vitan – 896
* Park Lake – 1.650
* Lunca Cernei – 1.771
* Centrul Sf. Andrei – 1.547
În Capitală au fost deschise opt centre de vaccinare: în Sectorul 1 – ROMEXPO, opt fluxuri (2 Moderna, 4 Pfizer, 2 Johnson&Johnson); Sectorul 2 – două centre, 11 fluxuri (5 Pfizer, 6 Johnson&Johnson); Sectorul 3 – două centre, 5 fluxuri Pfizer; Sectorul 4 – 15 fluxuri (8 Pfizer, 2 Moderna, 5 Johnson&Johnson); Sectorul 5 – şase fluxuri (5 Pfizer, 1 Johnson&Johnson); Sectorul 6 – patru fluxuri Johnson&Johnson.
Sursa: PRESSONLINE