Fostul președinte Traian Băsescu a dezvăluit un plan care ar opri „hegemonia PSD”, respectiv revenirea la alegerile în două tururi, care de fapt este o campanie mascată pentru promovarea Partidului Mișcarea Populară.
În primă fază, stăteam toți jurnaliștii atenți și nerăbdători să aflăm planul, să ascultăm ceea ce urmează să ne spună fostul președinte Băsescu, dar…ușor, ușor ne-am revenit și am înțeles ce dorește de fapt: o campanie ”mascată” pentru promovarea PMP-ului, înainte de campania electorală pentru europarlamentare.
Strategul Băsescu, a anunțat planul care ar opri „hegemonia PSD”, a dat declarații cu membrii PMP în spatele său și a părut pregătit de o nouă luptă, care s-a transformat din minutul unu al conferinței de presă într-o campanie de promovare a partidului, fără nicio treabă cu PSD-ul.
Băsescu și ”mormanul” de un milion, de voturi!
În cadrul conferinței de presă susţinută la Parlament, Băsescu a anunţat că va strânge un milion de semnături pentru revenirea la două tururi de scrutin la alegerile locale, pentru că „actualul sistem electoral afectează grav democrația, fiind o eroare legislativă”.
„Considerăm că în momentul de faţă, urmare a acestui mod de a alege primarii, primarii au devenit nereprezentativi din punct de vedere electoral. (…) Singura şansă de a schimba hegemonia PSD în competiţia politică locală şi naţională în România este revenirea la alegerile în două tururi pentru funcţia de primar”, a declarat senatorul PMP.
- El a argumentat că alegerile într-un singur tur nu dau aproape nicio şansă partidelor mici sau partidelor noi.
„În acest sens noi am făcut două acţiuni. Una este legată de iniţiativa legislativă a lui Eugen Tomac, depusă la Parlament, pentru revenirea la alegerile în două tururi. Iniţiativa a trecut prin Senat tacit şi acum se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, are aviz pozitiv de la Comisia pentru drepturile omului şi raport negativ de la Comisia de administraţie. Paradoxal este că în Comisia de administraţie avizul negativ s-a dat cu votul PSD şi PNL. Frăţia asta de pe vremea USL nu dispare. Sperăm ca PNL, condus de domnul Orban, să servească democraţia şi când se va ajunge la vot să voteze în favoarea revenirii la alegeri în două tururi”, a adăugat Traian Băsescu.