Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din Maramureş, Iaşi, Cluj, Suceava, Bihor, Ilfov şi Bucureşti, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – IGPR, au efectuat, miercuri, 35 de percheziţii domiciliare pentru documentarea activităţii infracţionale a reprezentanţilor mai multor societăţi comerciale, care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 450.000 de euro.
În cadrul activităţilor de cercetare, nouă persoane au fost aduse, cu mandat de aducere, la sediile unităţilor de poliţie, pentru a fi audiate, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de către IGPR.
‘La data de 10 noiembrie a.c., poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din Maramureş, Iaşi, Cluj, Suceava, Bihor, Ilfov şi Bucureşti, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – I.G.P.R., au efectuat 35 de percheziţii domiciliare, pentru documentarea activităţii infracţionale a reprezentanţilor mai multor societăţi comerciale. Aceştia sunt bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de ‘evaziune fiscală’ şi ‘folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, în cadrul acţiunii, s-a urmărit, de asemenea, identificarea unor bunuri asupra cărora urmează a se dispune măsuri asigurătorii, în vederea recuperării prejudiciului cauzat, estimat la peste 450.000 de euro (peste 2.100.000 de lei).
‘În fapt, în perioada 2018 – 2020, patru reprezentanţi legali ai unor societăţi comerciale ar fi pus la punct un circuit infracţional evazionist, pentru eludarea obligaţiilor fiscale. Aceştia, prin acţiuni circumscrise evaziunii fiscale, ar fi dispus înregistrarea, în contabilitatea firmelor controlate, a mai multor facturi fiscale, emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, pentru care ar fi dedus ilegal T.V.A.-ul şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit’, se precizează în comunicat.
În cadrul activităţilor de cercetare, nouă persoane au fost aduse, cu mandat de aducere, la sediile unităţilor de poliţie, pentru a fi audiate.
Acţiunea a fost coordonată de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Maramureş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.
În cauză, s-a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, serviciilor pentru acţiuni speciale din Maramureş şi Iaşi, precum şi al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi.
‘Sub supravegherea procurorului de caz, sunt continuate cercetările, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională, respectiv pentru identificarea şi indisponibilizarea de bunuri, în vederea recuperării prejudiciului’, mai arată comunicatul IGPR. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă)
Sursa: PRESSONLINE