Președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților din Parlamentul României, Dorel-Gheorghe Căprar și președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova, Roman Boțan au semnat luni, 23 aprilie, la Chișinău, o Declarație comună a președinților comisiilor.
Evenimentul a avut loc în cadrul primei vizite în Republica Moldova a delegației Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților din Parlamentul României, în perioada 22-24 aprilie curent.
În textul Declarației comune președinții celor două comisii parlamentare s-au angajat în consolidarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, în continuarea sprijinului pentru stabilitatea și sporirea rezilienței Republicii Moldova pentru avansarea pe calea europeană, în limitarea efectelor instabilității regionale prin folosirea instrumentelor diplomației parlamentare, în lansarea unui dialog parlamentar intensificat, precum și implementarea unui plan de acțiuni bilateral, care să implice contacte permanente, schimb de opinii și bune practici în domeniul controlului parlamentar asupra sectorului de securitate și apărare.
După ceremonia de semnare, Roman Boțan a menționat că prin Declarația comună este susținută angajarea fermă în continuarea, extinderea și aprofundarea la nivel parlamentar a parteneriatului strategic cu România pentru integrarea europeană a Republicii Moldova în domenii precum democrație și bună guvernare, reforma sectorului de securitate, cooperare în materie de apărare și securitate.
”Anul 2018 în care marcăm Centenarul Marii Uniri și anul 2019 când România va exercita președinția Consiliului Uniunii Europene sunt perioade de intensificare a cooperării noastre și o oportunitate pentru promovarea interesului strategic al Republicii Moldova de integrare europeană. De asemenea, ne-am propus să constituim o colaborare trilaterală pe domenii de interes comun între comisiile parlamentare de profil de la Chișinău, București și Kiev”, a precizat președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova.
Urmăriți în continuare – Declarațiile comune ale președintelui Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică Parlamentul Republicii Moldova, Roman Boțan și ale președintelui Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Parlamentul Romaniei Camera Deputatilor, Dorel Căprar.
https://www.facebook.com/ParliamentRM/videos/1786499554705897/
Dorel Căprar: Mi-aș dori să ne considerați FRAȚI
Dorel-Gheorghe Căprar a declarat că prin semnarea Declarației comune ”suntem deschizătorii unui drum parlamentar inedit între cele două comisii”, și a transmis un lucru foarte important, adresându-se atât lui Roman Boțan cât și moldovenilor, că: ”Mi-aș dori să ne considerați FRAȚI!”
”Este o asumare directă a președinților și o voință comună a membrilor comisiilor de dialog și diplomație parlamentară”, a spus deputatul român.
Din componența delegației conduse de Președintele Comisiei, Dorel-Gheorghe Căprar fac parte deputați, membrii ai Comisiei, președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, consilieri și consultanți parlamentari.
Potrivit programului vizitei, delegația Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților din Parlamentul României a avut o întrevedere cu deputații din Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova.
Tot luni, parlamentarii români au efectuat un tur ghidat al clădirii Legislativului, iar în după amiaza-zilei vor discuta cu oficiali ai Ministerului Apărării și ai Centrului Unic de Monitorizare și Coordonare.
Amintim că delegația Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova a efectuat o vizită în România în perioada 30-31 octombrie 2017. Vizita a avut loc la invitația Președintelui Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților, Dorel-Gheorghe Căprar.
sursa editorială și foto: Parlamentul Republicii Moldova