Relocarea ambasadei României la Ierusalim, salutată de preşedintele Israelului

Propunerea privind relocarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim a fost salutată miercuri de preşedintele preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, în urma discuţiilor avute de acesta cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, prim-ministrul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu.

Discuţiile la vârf au avut loc în contextul vizitei delegaţiei române în Israel.

Potrivit unui comunicat al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea a afirmat că susţine propunerea privind relocarea Ambasadei României la Ierusalim, luând în calcul consultarea internă. Decizia a fost salutată de preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin. În acest context, prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis părţii israeliene că Guvernul a propus viitorul ambasador al României în Statul Israel, decizia de numire a acestuia aparţinând preşedintelui.

Oficialii români au arătat că o prioritate a ţării noastre este consolidarea cooperării bilaterale şi au reiterat dorinţa de a face progrese spre dimensiunea strategică a relaţiei româno-israeliene.

În cadrul discuţiilor, a fost subliniat şi rolul important al comunităţii israelienilor originari din România la consolidarea relaţiilor între cele două state, precum şi la edificarea Statului Israel modern.

Liviu Dragnea Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului.Anterior, preşedintele Camerei Deputaţilor a avut o întrevedere cu domnul Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului.

Relocarea ambasadei României la Ierusalim s-a aflat, de asemenea, pe agenda de discuţii. În acest context, premierul israelian a salutat lansarea, de către coaliţia aflată la guvernare în România, a dezbaterilor interne pe această temă.

Discuţiile dintre preşedintele Camerei Deputaţilor şi premierul israelian s-au axat pe evaluarea stadiului relaţiilor bilaterale româno-israeliene în contextul aniversării a 70 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte, accentul fiind pus pe identificarea de noi oportunităţi de valorificare suplimentară a cooperării în domenii de interes comun.

O atenţie particulară a fost acordată domeniului militar şi discuţiilor pe teme strategice. De asemenea, în cadrul reuniunii a fost reafirmat interesul pentru întărirea cooperării în domeniului noilor tehnologii, cu accent pe sectorul de securitate cibernetică, a precizat Camera Deputaţilor.

Romania IsraelUn alt subiect abordat în cursul convorbirilor a fost legat de dialogul inter-parlamentar structurat (P2P) între România şi Israel, în cursul anului 2018 urmând să aibă loc mai multe contacte la nivel de delegaţii parlamentare şi între diferite comisii ale Parlamentelor din cele două state.

Cei doi oficiali s-au referit, de asemenea, la aportul valoros adus relaţiei bilaterale de către comunitatea israelienilor originari din România şi comunitatea românilor din Israel. În acest context, preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, a reiterat angajamentul României pentru sancţionarea tuturor formelor de antisemitism şi de negare a Holocaustului.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare