Verificări de amploare a zonelor de picnic, pentru mini-vacanța de 1 Mai

Conform unui comunicat de presă, Grațiela GAVRILESCU, ministrul Mediului, a dispus Gărzii Naționale de Mediu să efectueze acțiuni de prevenire și control, în special în zonele frecventate de turiști, în mod tradițional, în această perioadă, pentru picnic și campare, în vederea menținerii curățeniei și protejării biodiversității.

”Vremea frumoasă și minivacanța de 1 Mai îndeamnă foarte mulți turiști să caute frumusețea și răcoarea naturii. Tuturor le dorim, de pe acum, să se bucure, din plin, de acestea, dar, totodată, preventiv, le atragem atenția că natura, pentru a rămâne frumoasă, nu suportă orice”, a declarat ministrul Grațiela Gavrilescu.

În fiecare localitate, conform Legii nr. 54, încă din anul 2012, trebuiau înființate spații special amenajate pentru picnic, dotate cu grătare și saci menajeri pentru colectarea deșeurilor.

viceprim-ministrul-gratiela-leocadia-gavrilescu-ministrul-mediuluiVom verifica, în aceste zile, prin comisarii Gărzii Naționale de Mediu, existența și dotările acestora precum și modul în care turiștii respectă obligațiile aceleiași legi. Am atenționat în legătură cu aceste aspecte prefecturile și autoritățile administrației publice locale. Totodată, împreună cu custozii, vom acorda o atenție specială ariilor naturale protejate. Nu vreau să mai existe situații ca cele reflectate de presă, în care specii de floră protejate au fost, literalmente, strivite de cauciucurile autoturismelor așa-zișilor turiști iubitori de natură”, a precizat ministrul Mediului.

  • Începând cu 27 aprilie, comisarii GNM au organizat echipe de control, care vor patrula atât în în zonele cu activități de picnic special amenajate, cât și în zonele cu potențial turistic, dar neamenajate.

garda nationala de mediuConform Legii nr. 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic cetățenii care nu respectă prevederile legale în ceea ce privește zonele de recreere, pot fi sancționați cu amenzi ale căror valori se încadrează între 100 și 5.000 de lei, în funcție de gravitatea faptei.

Astfel, cei care aruncă deșeuri în locuri neamenajate riscă o amendă între 200 și 2.000 de lei, iar pentru aprinderea focului în locuri nepermise, cetățenii pot fi sancționați cu amenzi între 2.000 și 5.000 de lei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare