În majoritatea statelor din lume, ziua de 1 mai este zi liberă nelucrătoare, astfel că oamenii petrec și se simt bine, dar această a zi are, de fapt, o cu totul altă origine.
Pe data de 1 mai 1886, în Chicago, membrii Federației Sindicatelor din SUA și Canada au ieșit în stradă și au cerut introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă”.
În acea zi, pe străzile din Chicago au ieșit în jur de 90.000 de oameni, iar aproape 40.000 erau în grevă.
Astfel, manifestațiile de stradă au continuat alte trei zile, iar numărul protestatarilor a fost tot mai mare. Pe 3 mai, forțele de ordine au interveni, patru muncitori fiind uciși și mai mulți răniți. În seara aceleiași zile a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket din Chicago. Spre poliție a fost aruncată o bombă, iar 66 de polițiști au fost răniți și șapte au murit ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind în jur de 200 de persoane, dintre care mai mulți au decedat.
După acea grevă, pe tot teritoriul SUA s-a decis reducerea numărului de ore muncite într-o zi la 8 ore. Doi ani mai târziu, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. În perioada care a urmat, pe 1 mai au avut loc anual demonstrații în Statele Unite, Chile, Peru, Cuba și în țări europene. Dar după 1904, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day (trad. – Ziua Muncii) anual, în prima zi de luni a lui septembrie.
