Deputatul Radu Cristescu, despre Govor prefect: Nu cred că își bate cineva joc în asemenea hal de județul Satu Mare

Deputatul Radu Cristescu continuă să își arate dezaprobarea față de Mircea Govor și reîntoarcerea acestuia pe funcția de conducere a organizației județene a PSD și continuă să își susțină poziția de opozant al acestuia, potrivit obiectiv-sm.ro.

A fost și unul din motivele pentru care Radu Cristescu l-a evitat pe Mircea Govor și l-a preferat pe Adrian Cozma la festivitățile de 1 Decembrie.

„Pur si simplu am stat lângă Adrian Cozma pentru că este deputatul român de Satu mare. Chiar mi se pare un bun român și patriot. Pe de altă parte am stat cu inima alături de membrii PSD Satu Mare, dar nu am vrut să stau lângă acest individ, Mircea Govor, președintele interimar, ales doar pe baza unei relații vechi de prietenii și afaceri, nu am vrut să girez această mizerie care s-a întâmplat la Satu Mare. Am stat de vorbă cu foarte multi membri de partid, primari, care ne-au zis „Radu și nouă ne este rușine, dar ce să facem în situația asta?”

Chiar nu apreciez acest fals patriotism a lui Govor, tradus strict pe interese personale de afaceri și de câte contacte mai putem lua cu UDMR-ul.”, afirmă Radu Cristescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare