Grecia este scena unor tensiuni între cei care susţin măsurile stricte impuse de guvern în context pandemic, inclusiv vaccinarea, şi cei care se opun, în special în nordul ţării, ultimul incident având loc chiar vineri.
Gruparea intitulată „Apărătorii Constituţiei” l-a agresat pe directorul unei şcoli gimnaziale din oraşul Aegina (nordul Greciei), pe care l-au legat cu cătuşe şi l-au transportat împotriva voinţei sale la comisariatul de poliţie, pentru o presupusă „încălcare a Constituţiei”, a informat Poliţia locală, citată de EFE, scrie stiripesurse.ro.
Directorul a fost agresat în momentul sosirii acestuia la şcoala din acea localitate, care are aproape 4.000 de locuitori şi se află la 42 de kilometri distanţă de Salonic, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei locale.
De la începutul anului şcolar, când s-a impus obligativitatea purtării măştii sanitare de profesori şi elevi şi prezentarea a două teste negative săptămânale de către elevi, părinţii antivaccinişti din această regiune a Greciei s-au prezentat frecvent în şcoli şi au cerut să se renunţe la purtarea măştii şi la testul pentru detectarea COVID-19.
De asemenea, mulţi părinţi nu le permit copiilor lor să meargă la şcoală, fapt care a obligat Guvernul să prezinte în Parlament un decret ce prevede pedepse cu închisoarea pentru cei care nu îşi lasă copiii să frecventeze cursurile şcolare.
De luna trecută, membri ai grupului „apărătorilor Constituţiei” au intrat de multe ori în spitalele din Salonic, proferând ameninţări la adresa medicilor şi cerând ca bolnavii de COVID-19 să nu fie intubaţi.
În regiunea nordică a Greciei, rata de vaccinare este considerabil mai mică decât media pe ţară, considerată şi aşa scăzută de către experţii în sănătate, întrucât doar aproximativ 63% dintre cei 10,7 milioane de locuitori eleni sunt vaccinaţi cu schemă completă împotriva COVID-19, informează Agerpres.