Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru reacționează după ce numeroși susţinători şi parlamentari AUR protestează marţi, în faţa Palatului Parlamentului, față de certificatul COVID-19.
El spune că dreptul la liberă exprimare este garantat de Constituție, dar acesta trebuie să fie pașnic și să se încadreze în limitele legii.
“Dreptul la liberă exprimare este garantat de Constituție, dar acesta trebuie să fie pașnic și să se încadreze în limitele legii. Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu ministrul Afacerilor Interne și i-a cerut să protejeze integritatea instituțiilor statului, aplicând legea și descurajând orice tip de violență, având ca prioritate protejarea românilor”, a spus Dan Cărbunaru.
Numeroşi susţinători şi parlamentari AUR protestează marţi, în faţa Palatului Parlamentului, împotriva certificatului verde COVID şi a restricţiilor impuse în contextul pandemiei.
Protestatarii au pătruns în curtea Palatului Parlamentului scandând „Libertate fără certificate”