ULTIMĂ ORĂ/ MAI, reacție față de protestul de la Parlament: Adunarea Publică publică nu a fost autorizată

Ministerul Afacerilor Interne a reacționat printr-un comunicat de presă în referire la manifestarea publică ce a avut loc, marți, în perimetrul Palatului Parlamentului. MAI a susținut pentru început că adunarea publică nu a fost autorizată. 

”Potrivit informațiilor publice, această manifestare a fost asumată de un anumit grup parlamentar și de mai multe organizații civice.

În cronologia lor, evenimentele s-au derulat astfel:
 În jurul orelor 7:30 în zona Pieței Constituției s-a adunat un grup de persoane, care ulterior s-a deplasat către poarta de acces din zona Parcului Izvor.

 În paralel, la intervale de timp diferite, persoane cu drept de acces, au introdus în curtea Palatul Parlamentului, prin intermediul unor autovehiculele aproximativ 30 protestatari. Acești protestatari s-au adăugat altor circa 20 persoane ce fac parte din personal cu drept de acces în Palatul Parlamentului.

***

 În intervalul 08:00 – 10:45, aproximativ 1.200 de persoane s-au concentrat la poarta de acces către Camera Deputaților, fără a pătrunde în curtea Palatului Parlamentului, fiind opriți de forțele de ordine.

 Ulterior, în jurul orelor 11:15, o parte din aceștia însoțiți de anumiți parlamentari, s-au deplasat spre intrarea de la Senat. Aici au forțat porțile de acces, context în care una dintre porți a cedat (s-a rupt încuietoarea).

 Astfel, în curtea Palatului Parlamentului au pătruns în jur de 200-300 de persoane, restul persoanelor fiind blocate în exteriorul gardului împrejmuitor de către forțele de ordine.

 Persoanele care au pătruns în curtea Palatului Parlamentului au fost blocate pe scări și la ușile de acces în clădire. Ulterior aceștia au fost conduși în zona exterioară curții imobilului. În prezent, în zona scărilor au mai rămas aproximativ 15 persoane.

 Menționăm că, în toată această perioadă, organele de ordine publică au făcut apel la calm și respectarea prevederilor legale.

 Nu s-a folosit forța și nu au fost reclamate violențe fizice.

 La manifestarea publică au fost prezente, în toată perioada, aproximativ 2.000 persoane.

 Pe toată timpul manifestării publice, dispozitivul de ordine a fost adaptat în funcție de numărul participanților și dinamica evenimentelor.

 În continuare, organele de poliție și jandarmerie acționează pentru încheierea manifestării fără alte incidente.

 În paralel, se desfășoară activități pentru identificarea persoanelor care sunt responsabile de încălcarea prevederilor legale.

 Facem un apel și solicită tuturor participanților să coopereze cu jandarmii și să respecte îndrumările acestora”, se arată în comunicatul MAI.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare