Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a declarat joi că este nedrept ca Moscova să fie învinuită de preţurile-record la gaze naturale din Europa, în condiţiile în care, afirmă liderul de la Kremlin, gigantul rus Gazprom îşi îndeplineşte toate obligaţiile în privinţa livrărilor, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
- Putin a insistat la conferinţa sa de presă anuală tradiţională, de sfârşit de an, transmisă în direct de televiziuni, că Gazprom a trebuit să-şi îndeplinească obligaţiile în conformitate cu prevederile acordurilor pe termen lung înainte de a livra gaze către pieţele spot, iar ţările care au încheiat contracte pe termen lung – cum este cazul Germaniei – se bucură în prezent de preţuri mult mai scăzute, ba chiar pot revinde gaze în profit către vecinii lor.
Europa şi-a creat propriile probleme ale gazelor şi ar trebui să şi le rezolve singură, a insistat Putin, adăugând că bănuieşte că o parte din gazele ruseşti transportate în Germania a fost revândută în cele din urmă Ucrainei.
Sursa: AGERPRES