Economia Rusiei îşi revine de pe urma restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus ”mult mai rapid” decât în alte ţări, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, informează EFE, preluată de Agerpres.
„Ne-am revenit mult mai rapid decât alte ţări”, a insistat liderul de la Kremlin în conferinţa sa de presă anuală tradiţională, de sfârşit de an, transmisă în direct la televizor.
Putin a anunţat că economia rusă s-a contractat cu 3% şi a adăugat că este vorba despre o magnitudine „mult inferioară multor altor mari economii ale lumii”.
„Economia noastră s-a dovedit a fi mai bine pregătită şi mobilizată decât multe economii dezvoltate, inclusiv dacă vorbim despre G20 (grupul celor mai importante economii ale lumii – n.r.), pentru a face faţă provocărilor coronavirusului şi restricţiilor obligatorii şi necesare în domeniul social şi economic”, a insistat şeful statului rus.
Putin a explicat, spre exemplu, că în prezent rata şomajului în ţară este de 4,3%, în condiţiile în care înainte de pandemie se situa la 4,4-4,7%. El a avertizat totuşi că inflaţia în acest an se aşteaptă să ajungă la 8%, mult mai mare decât prognozase executivul.
„Dar chiar şi aşa, creşterea veniturilor reale (ale populaţiei), excluzând inflaţia, este de 4,1%, iar pentru sfârşitul anului experţii noştri preconizează că veniturile reale vor creşte cu 3,5%”, a spus el.
Putin a mai menţionat că se estimează că în acest an creşterea Produsului Intern Brut al Rusiei va fi de 4,5%.
Sursa: AGERPRES