Nicușor Dan, veste pentru bucureșteni. Ce se va întâmpla cu Zona Metropolitană a Capitalei

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că Adunarea Generală a ADIZMB a aprobat parteneriatul cu CNAIR pentru realizarea studiilor de fezabilitate privind cele 10 radiale care urmează să lege Bucureştiul de autostrada de centură, potrivit Agerpres.

Într-o postare pe Facebook, edilul general menţionează că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti (ADIZMB) este o structură asociativă a Municipiului Bucureşti şi a Judeţului Ilfov, care va gestiona realizarea proiectului din partea celor două entităţi.

„Cele 10 radiale sunt prelungiri ale unor bulevarde din Capitală, care se vor intersecta cu şoseaua de centură şi se vor conecta la autostrada de centură: Bd. Timişoara, Calea Giuleşti, Bd. Poligrafiei, zona Pipera, Şos. Dobroeşti, Splaiul Unirii, Bd. Metalurgiei, Prl. Ferentari. Proiectul celor 10 radiale va permite utilizarea şoselei de centură şi a autostrăzii de centură nu doar ca alternative la traficul de tranzit, ci şi ca alternative la traficul curent al rezidenţilor din Capitală şi din judeţul Ilfov. Bucureştiul şi Ilfovul au nevoie de proiecte structurale pentru rezolvarea problemei de trafic, iar proiectul celor 10 radiale şi proiectul trenului metropolitan (metroului de suprafaţă) reprezintă proiectele majore, structural, pentru regiune”, precizează Nicuşor Dan.

Pe 5 noiembrie 2021, reprezentanţii PMB, ai CJ Ilfov şi ai Ministerului Transporturilor au semnat protocolul care prevede realizarea celor zece drumuri radiale. Este vorba despre o investiţie de 703,42 milioane de euro cu TVA, care presupune conectarea Bucureştiului cu actuala centură şi cu Autostrada A0 prin zece drumuri radiale, cu o lungime de peste 96,43 de kilometri, care vor intersecta un număr total de 30 de unităţi administrativ-teritoriale, în 31 de noduri rutiere.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare