Liderul PNL, Ludovic Orban, a spus miercuri că, atâta timp cât guvernele PSD sfidează literalmente instituţiile Uniunii Europene, Comisia Europeană și Consiliul European ignorând cu bună ştiinţă toate avertismentele şi toate recomandările care nu sunt izvorâte din niște decizii de natură politică sau personală, ci sunt izvorâte din decizii de la nivelul Uniunii Europene.
Prin aceste documente care au fost adoptate de Comisia Europeană, și aici mă refer la recomandările care sunt făcute României în cadrul semestrului european și deasemenea raportul anual de convergență, primul document care urmează să fie supus Consiliului European, se vede un lucru foarte clar, și anume că Guvernul PSD a transformat România în oaia neagră a Uniunii Europene și că sunt declarați guvernanţii PSD repetenţi de către Comisia Europeană atât în ceea ce privește pactul de stabilitate și creștere cât și în ceea ce privește raportul de convergență.
În ceea ce privește analiza și recomandările făcute României în cadrul mecanismului semestrului european.
De la preluarea guvernării se poate constata clar că niciuna dintre recomandările Consiliului European nu a fost respectată de România, că deşi România a fost declarată ca având o deviere de la obiectivele pe termen mediu care, de fapt sunt prevăzute în pactul de stabilitate şi creştere, în ciuda recomandărilor şi analizei Comisiei Europene, guvernele PSD nu numai că nu au făcut nimic pentru a corecta deficitul structural, ci au făcut tot ce au putut pentru a menţine această situaţie de deviaţie semnificativă de la obiectivele pe termen mediu.
Este normal, ca atâta timp cât guvernele PSD sfidează literalmente instituţiile Uniunii Europene, Comisia Europeană, Consiliul European ignorând cu bună ştiinţă toate avertismentele şi toate recomandările care nu sunt izvorâte din niște decizii de natură politică sau personală ci sunt izvorâte din decizii de la nivelul Uniunii Europene. Guvernele PSD arată că nu sunt în stare să conducă România, că ne îndepărtează de la obiectivele fundamentale pe care le avem şi că nu fac altceva decât, pas cu pas, să transforme România, repet, în oaia neagră a Uniunii Europene.
In ceea ce privește raportul anual de convergență, se constată că din cele cinci criterii de convergenţă, nu este îndeplinit decât unul singur, şi anume deficitul bugetar sub 3% din produsul intern brut. Dar atenţie, şi acest deficit menţinut sub procentul de 3% este un deficit care a fost menţinut în mod artificial în limitele de 3% prin scăderea dramatică a investiţiilor în exerciţiul bugetar 2017 şi mai ales prin hocus pocusul pe care l-au făcut guvernanţii şi anume acela de a amâna plăţi care trebuiau realizate în cursul anului 2017 pentru anul 2018. Lucru care se vede cu prisosință analizând execuţia bugetară pe primul trimestru al anului 2018, în care, comparativ cu anul 2017, când a fost înregistrat un excedent de 0,18%, în primul trimestru al anului 2018 am avut un deficit de 0,48%, un semnal de alarmă extrem de grav.
Vă dau pentru comparație, și nu pot să nu remarc această diferență, că Bulgaria îndeplinește trei din aceste criterii iar România îndeplinește un singur criteriu de convergență, în ciuda măsurii cosmetice care a fost inițiată de guvernul Dăncilă de a iniția o comisie care să pregătească aderarea României la Uniunea Europeană.
Mai mult decât atât, pe celelalte patru puncte, constatăm o înrăutățire clară iar în ceea ce privește două dintre criteriile de convergență, noi am ieșit din aceste criterii de convergență pe care le îndeplineam anii trecuți. Mă refer la inflație, și aici reamintesc faptul că inflația a urcat în mai puțin de un an și jumătate de la 0,2% la 5,2% , criteriul de convergență fiind practic neîndeplinit. De asemenea, la rata pentru împrumuturile pe termen lung, de asemenea am ieșit din criteriile de convergență.
Și aici, îi atrag atenţia lui Teodorovici că bugetul României nu este circul orlando. Creşterea costului finanţării se datorează în exclusivitate creşterii inflaţiei, care are la bază măsurile aberante ale guvernului PSD de la preluare puterii. Să nu mai dea vina pe altcineva pentru cauza costurilor finanţării. Este clar, prin mesajul transmis de Comisia Europeană că guvernul României nu a întreprins niciun demers pentru a se apropia de obiectivul de aderare la zona euro, mai mult decât atât, ne-a îndepăratat de acest obiectiv.
Apare în raport, foarte clar, că Guvernul nu trebuie să afecteze independența Băncii Naționale. Apariția acestui punct în raport este rezultatul unei agresiuni permanente a liderilor PSD-ALDE și a guvernelor pe care le-au emanat împotriva independenței Băncii Naționale.
De asemenea, este foarte clar că toate derapajele economice sunt rezultatul unor politici economice și fiscale iresponsabile, care riscă să arunce România în criză.
Trag un semnal de alarmă suplimentar! Gândiți-vă că bugetul pe anul acesta este construit având în vedere o creștere economică de peste 5% iar realitatea economică ne-a demonstrat că în trimestrul 1 al anului 2018, raportat la trimestrul4 al anului 2017, România a avut zero creștere economică fiind singura țară din Uniunea Europeană în care economia a stagnat.
Ce se va întâmpla cu finanțele publice în cazul în care încetinirea ritmului de creștere va continua pe această linie, în cazul în care nu vom avea creștere economică de 5,2% ci vom avea o creștere economică mult mai mică?
Balonul de săpun generat prin stimularea creșterii economice, doar prin pârghii consumiste, prin măsura de creștere artificială a veniturilor în special în sectorul public, eșuează lamentabil și arată că minciuna are picioare scurte.
Legile din economie nu pot fi manipulate.
Îmi este foarte greu să înțeleg de ce Guvernul nu ține cont de aceste semnale de alarmă care sunt trase de instituțiile Uniunii Europene, de Comisia Europeană și în curând, de Consiliul European.
Președintele României a atras atenția în repetate rânduri asupra tuturor acestor derapaje și este normal să fie așa, pentru că recomandările vor fi adoptate în Consiliul European iar România este reprezentată în Consiliul European și președintele trebuie să suporte rușinea de a fi tratați ca niște repetenți pentru prostiile inimaginabile care au fost făcute de Guvern.
Închei prin a spune că nu există decât o singură soluție. Acești ageami, acești analfabeți economici, acești indivizi care nu înțeleg nimic din ceea ce înseamnă fenomenele economice, acești indivizi care nu înțeleg că România este o țară a Uniunii Europene, că au obligația de a respecta toate actele normative de la nivelul Uniunii Europene, pactul de stabilitate și creștere fiind ratificat de România, fiind adoptat în legislația românească ca și celelalte articole din tratat care se referă la aceste subiecte.
Sfidarea sistematică a instituțiilor Uniunii Europene nu face decât să ne plaseze într-o zonă marginală care riscă să afecteze interesele fundamentale ale României atât la nivelul Uniunii Europene cât și pe plan internațional. Deci, să plece acasă!”, a spus Ludovic Orban.