Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat marţi că va propune, la prima şedinţă a liderilor coaliţiei de guvernare, reducerea TVA nu doar la energie, ci şi la gaze naturale.
„Mă bucur că premierul Ciucă a fost de acord cu demersul PSD şi a înţeles necesitatea adoptării unor noi măsuri de protejare a românilor în faţa efectelor crizei energetice. Măsurile anunţate azi sunt corecte, dar e nevoie de mai mult. Sunt convins, însă, că putem avea tăria şi voinţa politică de a lua decizii şi mai îndrăzneţe! Putem reduce TVA nu doar la energie, ci şi la gaze naturale – şi nu la 1 aprilie, ci din 1 februarie. Acum, nu în aprilie, factura energetică îi arde cel mai tare pe oameni. Aşa face Polonia, din 1 februarie: TVA zero la gaze, îngrăşăminte şi mâncare, plus taxe reduse la carburanţi. Acesta este modul corect de reacţie a statului, pe care îl voi propune ca model de urmat la prima şedinţă a liderilor coaliţiei”, a scris Ciolacu pe Facebook.
El a adăugat că, în momente excepţionale, o guvernare poate proba prin „măsuri excepţionale” că este preocupată cu adevărat de viaţa cetăţenilor săi.
„Nu cu miniştri care se lamentează la televizor că o companie de stat din energie îi fură pe români, dar nici măcar nu schimbă conducerea firmei unde ministerul său este acţionar. Nu rezolvăm criza nici cu strategii energetice pe hârtie, nici cu planuri măreţe privind schimbările climatice. Ci cu decizii curajoase, simple şi rapide care să protejeze în mod real nivelul de trai al românilor”, a afirmat Ciolacu.