Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit marţi, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorul agreat al Republicii Moldova în România, Victor Chirilă, anunţă Administraţia Prezidenţială, printr-un comunicat de presă.
”În cursul întrevederii cu ambasadorul Republicii Moldova, Victor Chirilă, Președintele României a evocat dialogul politic bilateral susținut și de substanță din ultima perioadă, care oferă prilejul unei abordări aplicate și cuprinzătoare a agendei sectoriale și stabilirea unor repere solide în vederea avansării proiectelor prioritare comune.
Președintele Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul României de a acorda întreaga susținere în procesele de transformare, modernizare și de implementare a reformelor de către Guvernul de la Chișinău, în spiritul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană dintre cele două state.
De asemenea, a fost evocată viitoarea ședință comună de Guvern, care urmează a avea loc în perioada următoare și care va trebui să se concentreze, cu decizii și soluții concrete de cooperare, asupra domeniilor și proiectelor prioritare comune.
La rândul său, ambasadorul Victor Chirilă a adresat mulțumiri pentru sprijinul constant oferit de România pentru parcursul european al Republicii Moldova și a menționat hotărârea autorităților de la Chișinău de a atinge obiectivele asumate pentru a demonstra credibilitatea angajamentului pentru integrarea europeană.”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.