Ministrul Justiției, Tudorel Toader, susține că orice decizie a Curții Constituționale produce efecte juridice.
„Orice decizie CCR produce efecte juridice !
Decizia nr.136 din din 20 martie 2018, prin care Curtea a stabilit că «dispozițiile legale criticate, care reglementează posibilitatea înnoirii în funcție, cu un mandat de 9 ani, a judecătorului care a deținut deja un mandat corespunzător restului de mandat al unui alt judecător, constituie o încălcare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art.142 alin. (2) referitoare la interdicția înnoirii mandatului și în art.1 alin.(5) din Constituție. (…). Nu este admis ca, pe calea unei norme infraconstituționale, legiuitorul să eludeze o interdicție de natură constituțională. Mai mult, acesta are obligația de a elimina din dreptul pozitiv soluția legislativă constatată ca fiind neconstituțională, precum cea care se regăsește în actualul art.68 alin.(3) din Legea nr.47/1992, republicată» a fost pronunțată în controlul de constituționalitate a priori, preventiv, înainte de promulgare.
Efectele deciziei – legea nu a fost promulgată, nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, nu a intrat în vigoare, iar Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
Astfel, legea pentru modificarea și completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale se află în procedura de reexaminare pentru punerea în acord cu decizia Curții Constituționale, fiind trimisă în data de 23 mai 2018 la Senat. Astfel cum se poate constata studiind fișa actului, la adresa http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect…, în forma proiectului adoptată de Camera Deputaților apare :”2. La articolul 68, alineatul (3) se abrogă”.
Prin urmare, Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale nu a făcut obiectul controlului de constituționalitate, aceasta putând fi contestată numai în temeiul și în condițiile prevăzute de art.146 lit.d) din Constituție.
Legea nr.47/1992, în integralitatea ei, se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate, care se atașează oricărui act de reglementare ce face parte din dreptul pozitiv.
Altfel spus, procedura constituțională și legală este în curs, iar până la adoptarea şi intrarea în vigoare a normelor de modificare a Legii nr.47/1992, aceasta continuă să se aplice în redactarea în vigoare.
Decizia Curţii produce efecte numai pentru viitor, de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, fără să afecteze mandatele în curs !”, a scris Toader pe Facebook.