Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) critică măsurile anunţate de premierul Nicolae Ciucă în domeniul energiei şi consideră că soluţia pe termen scurt pentru scăderea facturilor plătite de populaţie şi firme este revenirea imediată la piaţa reglementată, precum şi adoptarea unor măsuri pentru înmulţirea capacităţilor de producţie şi creşterea concurenţei pe piaţa energiei, pe termen mediu şi lung, potrivit Agerpres.
Senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, susţine că discuţia despre oportunitatea liberalizării pieţei energiei va putea fi relansată numai când oferta va depăşi cererea internă şi menţionează că, până atunci, soluţia corectă faţă de populaţia şi economia României este revenirea la preţuri reglementate.
„Liberalizarea în orice domeniu are sens atunci când există concurenţă reală în piaţă. Pentru a avea aşa ceva pe piaţa energiei din România sunt necesare investiţii în exploatarea gazului din Marea Neagră, finalizarea reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă şi a celorlalte centrale de producere a energiei electrice aflate în diverse stadii de execuţie, precum şi demararea de investiţii în noi capacităţi. Acest lucru va dura ani sau zeci de ani, dar trebuie început cât mai repede. Când oferta va depăşi cererea internă, abia atunci se va putea relansa discuţia despre oportunitatea liberalizării. Până atunci, soluţia corectă faţă de populaţia şi economia României este revenirea la preţuri reglementate”, afirmă miercuri Târziu, într-un comunicat de presă al AUR.
În opinia deputatului George Simion, copreşedinte AUR, „aproximativ 70%” din profiturile realizate pe piaţa energiei ajung la stat.
„Orice schemă de compensare reprezintă o mutare a banilor dintr-un buzunar în altul, o mascare a faptului că statul şi companiile pe care le controlează realizează profituri uriaşe pe seama populaţiei şi a firmelor private. Prin compensare se mută bani de la bugetul de stat către companiile energetice cu capital de stat, dar care plătesc consilii de administraţie ticsite cu politicieni de la PSD şi PNL”, afirmă miercuri Simion, în comunicatul de presă.