ARACIS, precizări despre procesul de evaluare a studiilor universitare de doctorat

Biroul executiv al Consiliului ARACIS face mai multe precizări în legătură cu afirmaţiile apărute în spaţiul public cu privire la evaluarea studiilor universitare de doctorat.

„Cadrul legal cu privire la evaluarea studiilor universitare de doctorat a fost clarificat în anul 2021, la 10 ani de la adoptarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 22 din 31 martie 2021 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei. Acelaşi act normativ a introdus obligativitatea cooptării experţilor internaţionali în toate procesele de evaluare externă a studiilor universitare de doctorat. Considerăm astfel că nu se impun, în prezent, modificări legislative cu privire la acest proces.

Ca urmare a modificării cadrului legal, la propunerea ARACIS, a fost posibilă adoptarea Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 3651 din 12 aprilie 2021 privind aprobarea Metodologiei de evaluare a studiilor universitare de doctorat şi a sistemelor de criterii, standarde şi indicatori de performanţă utilizaţi în evaluare, iar în luna mai 2021 procesul de evaluare externă a fost deja demarat.

În numai 8 luni, ARACIS a realizat evaluarea a 50 de instituţii organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD), precum şi a fiecăruia dintre cele 398 de domenii de studii universitare de doctorat (DSD) pe care acestea le gestionează. Din fiecare comisie de experţi evaluatori a făcut parte câte un expert internaţional, ales din Registrul de Experţi Evaluatori Internaţionali, din care fac parte aproape 300 de cadre didactice, din 43 de ţări. Experţii internaţionali au fost selectaţi în urma unui proces transparent, promovat de către ARACIS înspre reţelele internaţionale care reprezintă agenţii de asigurare a calităţii, dar şi de către universităţile din România înspre universităţile partenere ale acestora şi în baza unor criterii şi standarde care au vizat activitatea profesională, calitatea de conducător de doctorat şi experienţa în domeniul asigurării calităţii.

Sistemul de evaluare şi asigurare a calităţii în învăţământul universitar a fost reglementat din anul 1993, o data cu înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Evaluare şi Acreditare Academică (CNEAA), fiind unul dintre cele mai vechi sisteme de asigurare a calităţii din ţările membre în Spaţiul European al Învăţământului Superior (European Higher Education Area – EHEA). ARACIS, la 17 ani de la înfiinţare, funcţionează în conformitate cu prevederile legale în vigoare la nivel naţional, dar şi cu Standardele şi liniile directoare pentru asigurarea calităţii în Spaţiul European al Învăţământului Superior (European Standards and Guidelines – ESG). Respectarea standardelor europene în domeniul asigurării calităţii învăţământului superior este certificată prin calitatea de membru cu drepturi depline pe care ARACIS o are în ENQA (The European Association for Quality Assurance in Higher Education) şi prin înregistrarea agenţiei în EQAR (The European Quality Assurance Register for Higher Education), organismele relevante în domeniu la nivel european, ARACIS bucurându-se de recunoaştere şi prestigiu internaţional indiscutabile.

Astfel, afirmaţiile cu privire la lipsa unei componente internaţionale în procesul de evaluare a studiilor doctorale şi extrapolările generaliste gen „lipsa de strategii privind calitatea din învăţământul superior” sunt nefondate, şi au menirea să afecteze în mod nemeritat prestigiul tuturor universităţilor din România, al studenţilor, al absolvenţilor, al cadrelor didactice şi al cercetătorilor care îşi desfăşoară în mod onest şi cu dedicaţie munca în cadrul comunităţilor academice respective, dar şi de a trimite în derizoriu activitatea şi eforturile ARACIS în ceea ce priveşte evaluarea externă şi asigurarea calităţii învăţământului universitar.

Agenţia rămâne dedicată obiectivului de a contribui la îmbunătăţirea rezultatelor sistemului de învăţământ superior din România, prin creşterea impactului proceselor de evaluare şi asigurare a calităţii, dar, în acelaşi timp, atragem atenţia că, aşa cum şi legislaţia menţionează, responsabilitatea principală pentru calitatea proceselor de predare-învăţare-evaluare rămâne în sarcina universităţilor; acestea se bucură de autonomie conform Constituţiei României şi legislaţiei în vigoare, dar nu îşi pot îndeplini misiunea fără un sprijin adecvat din partea statului”, spune ARACIS.

Detalii suplimentare cu privire la procesul de evaluare a studiilor universitare de doctorat pot fi accesate aici: https://www.aracis.ro/comunicat-aracis-a-finalizat-evaluarea-externa-a-studiilor-universitare-de-doctorat/.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare