Florin Cîțu: Ne vom baza pe investiţii majore pentru vrânceni

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, luni, la Focşani, că toate unităţile administrativ-teritoriale (UAT) din Vrancea vor beneficia de investiţii majore care vor reduce decalajul de dezvoltare dintre această zonă şi alte regiuni, potrivit Agerpres. 

Liderul PNL a confirmat că va susţine investiţiile de amploare pe care le pregăteşte administraţia judeţeană condusă de Cătălin Toma.

„Sunt alături de filiala dumneavoastră şi de preşedintele Cătălin Toma, fostul meu coleg din Senatul României. Vreau să vă anunţ personal că ne-am ţinut de cuvânt, iar noul spital judeţean de la Focşani este inclus la finanţare şi va fi realizat prin PNRR. De asemenea, toate UAT-urile vor putea derula proiecte prin PNRR, prin fonduri europene şi prin PNI, proiecte care vor schimba faţa judeţului Vrancea în următorii ani. Ne vom baza pe investiţii majore pentru vrânceni şi împreună cu preşedintele CJ, Cătălin Toma, vom reduce decalajul de dezvoltare dintre această zonă şi alte regiuni”, a precizat Florin Cîţu.

Florin Cîţu şi ministrul Fondurilor Europene, Dan Vâlceanu, s-au aflat, luni seara, la Focşani, pentru a fi alături de filiala PNL Vrancea, care împlineşte 142 de ani de existenţă.

Momentul a fost marcat în acest an printr-o şedinţă festivă a Colegiului Director Judeţean al PNL Vrancea, la care au participat şi zeci de preşedinţi de organizaţii liberale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare