Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, consideră că industria IT necesită un cadru fiscal simplu şi clar, astfel încât România să devină cel mai important jucător în Uniunea Europeană.
‘Una dintre cele mai productive industrii din România, industria IT, are nevoie de soluţii eficiente pentru prevenirea şi combaterea fenomenului Brain Drain şi pentru accesul la finanţare. Un alt pilon de bază pentru industria IT este necesitatea unui cadru fiscal simplu şi clar, astfel încât România să devină cel mai important jucător în Uniunea Europeană’, a afirmat, marţi, Cîţu, potrivit paginii de Facebook a Senatului.
Potrivit postării, Florin Cîţu s-a întâlnit, marţi, cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, şi cu reprezentanţii Asociaţiei patronale a industriei de software şi servicii.
‘Am discutat soluţii pentru problemele cu care se confruntă industria IT din România. Soluţiile identificate împreună cu reprezentanţii ANIS vor încuraja inovaţia şi cercetarea, vor consolida ecosistemul de afaceri mici şi mijlocii din domeniu, vor ajuta companiile să aibă acces la surse de finanţare şi la capital uman’, a adăugat Cîţu.
Sursa: PRESSONLINE