Începe vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani

Copiii cu vârste între 5 şi 11 ani vor putea fi imunizaţi anti-COVID începând de miercuri în centre dedicate.

Este disponibil vaccinul Comirnaty, produs de compania farmaceutică Pfizer/ BioNTech, deja aprobat pentru administrarea la populaţia de peste 12 ani.

Harta centrelor de vaccinare pentru copii este disponibilă la adresa https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/.

Comitetul Naţional pentru Coordonarea Activităţilor privind Vaccinarea a precizat că programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinţilor sau ale reprezentanţilor legali.

Vaccinarea se poate realiza şi fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice.

Specialiştii subliniază că:

* sunt obligatorii acordarea consimţământului informat de către părinţi sau de către reprezentantul legal al minorului şi efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor; modelele sunt disponibile şi pe platforma naţională de vaccinare;

* schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză, la interval de 21 de zile; administrarea fiecărei doze

se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile;

* dacă se iniţiază vaccinarea la copiii care împlinesc 12 ani între administrarea celor două doze, aceştia continuă schema de vaccinare cu doza pediatrică de 10 micrograme.

Comitetul Naţional pentru Coordonarea Activităţilor privind Vaccinarea arată că, în urma finalizării evaluării datelor ştiinţifice, a rezultat că raportul beneficiu/risc este pozitiv, mai ales la copiii care au comorbidităţi şi care prezintă un risc crescut de a dezvolta forme severe ale infecţiei cu SARS-CoV-2.

‘Reglementările menţionate se bazează pe studiile de siguranţă şi recomandările care arată că răspunsul imun rămâne maximal pentru beneficiari în cazul administrării vaccinului Comirnaty. Studiul realizat la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani a arătat că răspunsul imun la Comirnaty administrat la o doză mai mică (10 micrograme) a fost comparabil cu cel observat la doza mai mare (30 micrograme) administrată celor peste 16 ani (măsurat prin nivelul de anticorpi împotriva SARS-CoV-2)’, mai arată CNCAV.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare