Vicepreşedintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan: Aproximativ o treime din primării au accesat împrumuturi garantate de stat

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Ciprian Trifan, a declarat că doar aproximativ o treime dintre primăriile din judeţ au accesat împrumuturi garantate de stat, din Trezorerie, potrivit Ordonanţei de Urgenţă 83/20021.

‘Anul acesta este unul greu pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, chiar în condiţiile unui buget mai mare şi va trebui să vedem care dintre acestea vor avea nevoie mai rapid de anumite echilibrări pentru a putea închide diverse proiecte de dezvoltare. Anul trecut, Guvernul a dat o ordonanţă pentru împrumuturi din Trezoreria statului, dar sunt puţine unităţi administrativ-teritoriale care au accesat astfel de împrumuturi garantate de statul român. Au fost primari care au spus că nu vor să facă astfel de credite, că e multă documentaţie. Este păcat, fiindcă era vorba de nişte bani pe care autorităţile locale i-ar fi putut folosi pentru diverse nevoi pe care le au’, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, vicepreşedintele CJ Vaslui.

Ciprian Trifan a precizat că numai pentru asigurarea cofinanţărilor pentru proiectele aflate în derulare prin PNDL 2 autorităţile au nevoie de sume consistente, având în vedere că judeţul Vaslui se află pe locul doi în ţară la accesarea acestor fonduri.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare