Programul multianual de reabilitare a faţadelor clădirilor derulat în ultimul deceniu de Direcţia Arhitectului Şef din Primăria Oradea include pentru 2022 un număr de 31 de imobile din zona centrală a municipiului, dintre care 17 au lucrări în continuare, iar la alte 14 clădiri lucrările vor fi începute în cursul acestui an.
Demarat în anul 2012, sub coordonarea Direcţiei Arhitect Şef, programul multianual este unul dintre cele mai importante programe derulate de Primăria Oradea. Prin intermediul acestuia s-a reuşit practic schimbarea imaginii oraşului, fiind puse în valoare cele mai frumoase clădiri din ansamblul urban – Centrul istoric Oradea.
‘Cu un buget mai mic şi criza sanitară provocată de pandemie, anul trecut ne-am confruntat şi cu lipsa forţei de muncă, a unei forţe de muncă cu experienţă în reabilitarea unor astfel de clădiri. Astfel, am scos de trei ori la licitaţie Palatul Fuchsl, până a fost adjudecat. Lansez încă o dată invitaţia constructorilor, de a participa la licitaţiile organizate de Primăria Oradea. Mulţumesc întregii echipe care a pus umărul la reuşita acestui program de reabilitare, în mod special Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice, partenerul nostru în acest program, care intermediază relaţia cu proprietarii’, a precizat directorul adjunct al acestei direcţii, Adriana Lipoveanu.
În anul 2021, cinci clădiri importante au fost reabilitate prin acest program: clădirea situată pe str. Vasile Alecsandri, nr. 8-10 şi 10A, monument istoric clasat (‘Hanul Arborele Verde’); clădirea situată pe str. Republicii nr. 14; clădirile situate pe str. Republicii la numerele 17-19; clădirea situată pe str. Republicii nr. 15 şi clădirea situată pe str. V. Alecsandri nr. 21.
Pentru anul 2022, în cazul a 17 imobile se vor continua lucrările începute în anii anteriori, precum Hotel Parc, Palatul Klobusiczky, Palatul Fuchsl, iar la alte 14 imobile monumente istorice sau propuse pentru clasare se vor începe lucrările, printre acestea fiind Palatul Adorian I şi II, Palatul Ullman, Casa Markovits-Matheser, Palatul Levay sau Pasajul Madach.
Având în vedere că Oradea este un oraş cu o zestre arhitecturală deosebită, Direcţia Arhitect Şef prin Serviciul Autorizări şi Compartimentul Disciplină în construcţii are responsabilităţi importante în urmărirea, împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură a judeţului Bihor, a respectării legislaţiei în vigoare, în procedura de autorizare a lucrărilor de construire ce se execută asupra clădirilor reprezentând monumente istorice şi a clădirilor din zonele lor de protecţie, până la faza de recepţie inclusiv.
În raportul Direcţiei Arhitect Şef se arată că în anul 2021 au fost înaintate spre analiză şi aprobare către Consiliul Local Oradea un număr de 90 de documentaţii de urbanism, din care 22 de Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) şi 68 Planuri Urbanistice de Detaliu (PUD).
Potrivit arhitectului-şef Radu Fortiş, anul 2021 a fost ‘un an de stabilizare a pieţei construcţiilor’, fapt evidenţiat de evoluţia certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire, aproximativ egale în anii 2021 şi 2020. Totodată, s-a constatat menţinerea tendinţei de scădere a numărului autorizaţiilor emise pentru intrarea în legalitate, ca efect al măsurilor administrative de descurajare a construcţiilor ilegale. AGERPRES / (A – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)
Sursa: PRESSONLINE