Găsirea celor mai bune soluţii pentru problemele locuitorilor judeţului Giurgiu, o bună colaborare cu toate instituţiile deconcentrate, sunt principalele obiective ale noului prefect de Giurgiu, Florentina Stănculescu, care a fost instalată vineri în funcţie.
‘Principalul scop al activităţii mele va fi acela de a găsi cele mai bune soluţii pentru locuitorii judeţului Giurgiu. Mă bazez pe sprijinul colegilor din Prefectură, pe sprijinul colegilor din instituţiile deconcentrate, le urez spor la muncă tuturor şi îmi doresc o foarte bună colaborare. Cu siguranţă, mă gândesc la o foarte bună colaborare şi cu mass media’, a declarat noul prefect de Giurgiu.
La învestirea în funcţie a Florentinei Stănculescu au mai participat subprefectul Mirel Dragoş Brăgaru, senatorul PSD Robert Cazanciuc, deputaţii PSD Elena Dinu şi Marian Mina, primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu şi şefii serviciilor deconcentrate din judeţ.
Florentina Stănculescu a fost susţinută pentru a ocupa funcţia de prefect al judeţului Giurgiu de PSD, care a obţinut această funcţie în urma negocierilor la nivel central din cadrul coaliţiei de guvernare. Ea a activat mai mulţi ani în cadrul Direcţiei Economice din Consiliul Judeţean Giurgiu.
Conducerea Instituţiei Prefectului Judeţului Giurgiu a fost asigurată anterior tot de o femeie – Aneta Matei, susţinută de PNL. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)
Sursa: PRESSONLINE