Deputatul PPU (social-liberal) Grațiela Gavrilescu spune că amenzile pe care Nicuşor Dan le-a primit, “pe persoană fizică”, de la Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru că nu a respectat legea au fost plătite, potrivit presei, din bugetul Primăriei Capitalei.
„Este vorba despre trei amenzi, care cumulează 80.000 de lei, stabilite în urma constatării refuzului primarului de a semna, în termenul legal, peste 1500 de certificate de urbanism si 500 de autorizații de construire.
Nu întâmplător, prerogativa semnării acestor documente îi revine, potrivit legii, primarului! Acesta este primul care ar trebui să susțină, să sprijine, să își facă un țel din dezvoltarea urbei care l-a ales, să urgenteze rezolvarea cererilor de locuințe, să asigure reabilitarea clădirilor, asigurarea accesului la utilități etc.
“Stăpân al pixului”, primarul Nicușor Dan a ignorat, însă, și de această dată, legea și Jurământul rostit la instalarea în funcție și, pur și simplu, nu a semnat… pentru că nu a dorit!
Și nici amenzile nu le-a plătit din salariul personal, ci din bugetul bucureștenilor!
Un nou abuz marca Nicușor Dan a fost urmat de un altul, care se adaugă multelor anterioare și preced celor pe care, cu siguranță, “primarul” le va mai face dacă va rămâne în funcție!
O nouă dovadă că inițiativa Paridului Umanist Social Liberal de a strânge semnături pentru demiterea acestuia este mai mult decât necesară!
Felicitări celor peste 100 000 de bucureșteni care, prin semnătura lor, au spus STOP ABUZURILOR din Primăria Generală a Capitalei, confiscată de Nicușor Dan!
Din abuz, în abuz!
Amenzile pe care Nicuşor Dan le-a primit, “ pe persoană fizică”, de la Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru că nu a respectat legea au fost plătite, potrivit presei, din bugetul Primăriei Capitalei!
Este vorba despre trei amenzi, care cumulează 80.000 de lei, stabilite în urma constatării refuzului primarului de a semna, în termenul legal, peste 1500 de certificate de urbanism si 500 de autorizații de construire.
Nu întâmplător, prerogativa semnării acestor documente îi revine, potrivit legii, primarului! Acesta este primul care ar trebui să susțină, să sprijine, să își facă un țel din dezvoltarea urbei care l-a ales, să urgenteze rezolvarea cererilor de locuințe, să asigure reabilitarea clădirilor, asigurarea accesului la utilități etc.
“Stăpân al pixului”, primarul Nicușor Dan a ignorat, însă, și de această dată, legea și Jurământul rostit la instalarea în funcție și, pur și simplu, nu a semnat… pentru că nu a dorit!
Și nici amenzile nu le-a plătit din salariul personal, ci din bugetul bucureștenilor!
Un nou abuz marca Nicușor Dan a fost urmat de un altul, care se adaugă multelor anterioare și preced celor pe care, cu siguranță, “primarul” le va mai face dacă va rămâne în funcție!
O nouă dovadă că inițiativa Paridului Umanist Social Liberal de a strânge semnături pentru demiterea acestuia este mai mult decât necesară!
Felicitări celor peste 100 000 de bucureșteni care, prin semnătura lor, au spus STOP ABUZURILOR din Primăria Generală a Capitalei, confiscată de Nicușor Dan!”, a scris Gavrilescu, pe Facebook.