Organizaţiile nonguvernamentale din România vor putea aplica pentru microgranturi de 3,75 de milioane de lei pe care Primăria Sectorului 2 le va lansa în domeniile cultură, sport, educaţie, mediu şi social, potrivit unui proiect de hotărâre aflat în transparenţă, a anunţat edilul Radu Mihaiu.
El a scris, vineri, pe Facebook, că noutăţile de anul acesta ale programului de microgranturi sunt următoarele: bugetul alocat proiectelor creşte de la 2,5 de milioane de lei la 3,75 de milioane de lei; valoarea maximă per proiect se majorează de la 100.000 de lei la 150.000 de lei; dacă bugetul pe una sau mai multe dintre cele cinci axe nu este consumat, fondurile se pot redirecţiona către domeniile cu cerere mai mare.
Radu Mihaiu a precizat că propunerile cetăţenilor sunt aşteptate până pe 11 februarie.
Primarul a amintit că, anul trecut, prin microgranturile în baza Legii nr. 350 s-au implementat ‘proiecte frumoase’ în Sectorul 2, printre care festivalul de film KINOdiseea din Parcul Plumbuita, turneul de baschet Streetball2School pentru elevi, colecţia de ateliere ‘Cultură în Natură’ din Parcul Florilor şi atelierul pentru copii ‘Carnaval în jurul lumii’.
Sursa: PRESSONLINE