Un eveniment privat organizat la un restaurant din Tecuci, la care participau 50 de persoane, a fost întrerupt de poliţişti, care au aplicat sancţiuni.
”La data de 5 februarie, în jurul orei 19,40, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci au constatat că la un restaurant de pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, se desfăşoară un eveniment privat la care participă 50 de persoane. Întrucât s-a stabilit că au fost încălcate prevederile Legii nr. 55/2020, evenimentul a fost întrerupt, participanţii fiind îndrumaţi să părăsească incinta localului public”, informează duminică IPJ Galaţi.
Totodată, au fost identificaţi atât organizatorul evenimentului – un bărbat din comuna Munteni, cât şi administratorul restaurantului, aceştia fiind sancţionaţi contravenţional conform prevederilor Legii nr. 55/2020.
Sursa: PRESSONLINE