Bode: Sancţiuni de peste 15 milioane de lei în 2021, la contravenţiile silvice

Structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au aplicat, în anul 2021, 11.200 sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.794.000 lei, în urma acţiunilor de combatere a tăierilor ilegale.

‘În 2021, comparativ cu 2020, s-a înregistrat un puternic trend ascendent la nivelul a trei indicatori: 1 – creşterea cu 46% a numărului de infracţiuni constatate – peste 12.000, faţă de 8.400 în anul 2020; 2 – creşterea cu 40% a dosarelor penale înregistrate, peste 11.700, faţă de 8.300 în anul 2020 şi 3 – creşterea cu 47% a dosarelor penale soluţionate – peste 7.500 faţă de faţă de 4.400 în anul 2020’, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, într-o conferinţă de presă.

Bode a făcut referire la implementarea SUMAL 2.0 – Sistemul informatic integrat de urmărire a materialului lemnos şi a arătat că, la un an de la lansarea acestuia, ‘cifrele vorbesc de la sine’ şi validează acest sistem care oferă o trasabilitate şi un control mai strict, cu rol de a descuraja comiterea ilegalităţilor silvice.

‘Au fost create aproape 10.000 de conturi SUMAL, pentru aproximativ 6.700 de poliţişti. Prin implementarea acestui sistem de urmărire a materialului lemnos s-au făcut paşi importanţi în lupta cu tăierile ilegale de pădure şi cu fenomenul infracţional asociat’, a mai spus Bode.

El a precizat, în cadrul conferinţei de presă de la ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, că în prezent se află în lucru peste 23.500 de dosare penale pentru infracţiuni la regimul silvic.

‘Trebuie să creştem mai mult eficienţa acţiunilor comune în sistem integrat, pe această zonă pentru a limita acest fenomen care a fost încadrat şi constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale a României. În acest efort comun de contracarare e fenomenului infracţional pe componenta silvică, parteneriatul cu societatea civilă şi cu cetăţenii are o contribuţie semnificativă’, a afirmat Bode.

Sistemul informatic integrat de urmărire a materialului lemnos – SUMAL, versiunea 2.0, a devenit funcţional pe data de 30 ianuarie 2021. Platforma obligă la încărcarea de fotografii din mai multe unghiuri ale lemnului încărcat pentru orice transport din România, precum şi însemnarea în pădure a parchetelor de masă lemnoasă cu coordonate GPS, înainte de a se efectua tăierea.

Mai mult, în noul SUMAL se vor putea vedea zilnic toate volumele de material lemnos din orice depozit din ţară.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare