Premierul moldovean Natalia Gavriliţa: Drumul Republicii Moldova spre Europa trece prin România

Premierul moldovean Natalia Gavriliţa a declarat, vineri, că drumul Republicii Moldova spre Europa trece prin România, subliniind că în şedinţa comună a guvernelor român şi moldovean va fi discutată şi agenda europeană a Chişinăului.

„Prin documentele ce vor fi semnate astăzi, umplem cu conţinut foarte concret cadrul oferit de Parteneriatul nostru Strategic pentru Integrare Europeană, pentru că drumul nostru spre Europa trece prin România. În afară de acorduri, avem astăzi o agendă foarte vastă. Bineînţeles că vom aborda şi subiecte legate de situaţia internaţională tensionată din regiune, precum şi alte subiecte. Cu regret, pe ambele maluri, ca de altfel în multe ţări, resimţim efectele unor crize multiple: creşterea tarifelor pentru energie, efectele sociale şi economice ale pandemiei sau nivelul ridicat al preţurilor pentru produsele de bază. Dincolo de crize însă, vom vorbi astăzi despre agendă europeană a Republicii Moldova, despre implementare – în continuare – a Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, despre aprobarea unei noi agende de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană pentru următorii şapte ani, despre noul program de asistenţă macrofinanciară din partea Uniunii Europene pentru următorii doi ani în valoare totală de 150 de milioane de euro”, a declarat Natalia Gavriliţa la începutul şedinţei comune a celor două guverne.

Ea menţionat că un alt subiect va fi legat de modalităţile de conectare a Republicii Moldova la Iniţiativa celor Trei Mări, o platformă menită să contribuie la creşterea interconectivităţii în regiune în domeniile energiei, transporturilor, digitalizării, pe baza principiilor dezvoltării economice, creşterii coeziunii la nivel european şi consolidării legăturilor transatlantice.

Vineri, premierul Nicolae Ciucă se află în vizită la Chişinău pentru şedinţa comună a celor două guverne, român şi moldovean, context în care se va întâlni cu membri ai Parlamentului, dar şi cu reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române din Republica Moldova, arată o informare a Executivului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare