Care sunt liniile directoare ale Planului Național Strategic stabilite de Ministerul Agriculturii cu fermierii

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a organizat marți, în sistem de videoconferință, cea de-a treia reuniune a Comitetului Consultativ Tematic pentru elaborarea Planului Național Strategic 2023-2027.

Ministrul Adrian Chesnoiu a coordonat lucrările reuniunii ce a avut ca temă prezentarea intervențiilor și alocărilor financiare propuse pentru perioada 2023-2027, așa cum au fost revizuite în urma consultărilor cu partenerii din cadrul celor 12 grupuri/subgrupuri de lucru. Reuniunile, constituite pentru elaborarea Planului Național Strategic 2023-2027, s-au desfășurat în perioada ianuarie – februarie 2022 și la fiecare dintre acestea au participat aproximativ 100 de persoane.

„Planul Național Strategic, așa cum a rezultat în urma dialogului transparent și constructiv, a fost conceput pentru a răspunde nevoilor sistemice ale fermierilor și ale satului românesc, punând accent pe domenii prioritare ale agriculturii românești. Am avut o consultare extinsă cu cei cărora li se adresează măsurile de sprijin incluse în PNS, astfel încât astăzi avem pe masă un document complex și coerent, pe care, după parcurgerea perioadei de consultare publică, îl vom transmite spre Bruxelles. Cu siguranță, agricultura și industria alimentară ar fi avut nevoie de o finanțare mult mai generoasă, dar îi asigur pe toți fermierii că vom depune toate eforturile pentru ca acest Plan Național Strategic și celelalte programe complementare finanțate din bugetul național să deschidă drumul către o agricultură modernă, stabilă și predictibilă”, a declarat ministrul agriculturii.

Principalele aspecte ale Planului Național Strategic vizează:

  • Legarea sprijinului pe suprafața de efectivul de animale. Astfel, în cazul pajiștilor permanente utilizate pe parcelele agricole situate la altitudini medii de peste 1600 metri, menținute în mod natural într-o stare adecvată pentru pășunat, activitatea agricolă minimă constă în pășunat, cu asigurarea unei încărcături minime de 0,3 UVM/ha, în perioada de pășunat, cuprinsă între 01 mai și 30 septembrie a anului de cerere, cu animalele înregistrate în BND pe care fermierul le deține sau ale membrilor asociațiilor;

 

  • Plata pentru înverzire din actuala perioadă de programare va fi înlocuită în perioada 2013-2027 de ECOSCHEME, acestea având rolul de a contribui la atingerea nivelului ridicat de ambiție în materie de mediu al PAC. Prin PNS au fost stabilite 5 ecoscheme, dintre care 3 vizează practici prietenoase cu mediul în gospodăria tradițională, diversificarea și rotația culturilor în fermele cu suprafețe mai mari de 5 ha, precum și înierbarea intervalelor dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști. Acestea contribuie la conservarea și sporirea biodiversității plantațiilor și a mediului înconjurător, precum și la protecția și reconstrucția habitatelor;

 

  • Sprijin pentru gospodăriile tradiționale, cu suprafețe de până la 10 ha teren arabil, pentru care beneficiarii se angajează să asigure cultivarea suprafețelor cu cel puțin 10% plante proteaginoase (soia, fasole, mazăre, etc.), să asigure un efectiv mediu anual de animale din speciile: ovine, caprine, bovine, bubaline, suine, ecvidee de minim 0,5 UVM/ha si să realizeze o rotație a culturilor;

 

  • Sprijinirea sectorului zootehnic prin acordarea unor ecoscheme privind bunăstarea vacilor de lapte si tineretului bovin;

 

  • Sprijinirea procesării si condiționării prin includerea formelor asociative alături de IMM-uri și întreprinderi mari în categoria beneficiarilor eligibili, având în vedere nevoia stringentă de integrare a producției autohtone în unitățile din industria alimentară. Valoarea acestor proiecte poate ajunge până la 15 milioane de euro în cazul investițiilor noi și 3 milioane pentru modernizarea unităților existente;

 

  • Crearea unui instrument de gestionare a riscurilor privind despăgubirea fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole, din pilonul 1 și din pilonul 2;

 

  • Includerea unei măsuri destinată sectorului forestier, pentru achiziționarea de echipamente/utilaje pentru lucrările specifice;

 

  • Includerea în schema de ajutor de stat a investițiilor care contribuie la reducerea emisiilor de GES dar și a proiectelor pentru utilizarea energiei din valorificarea biomasei;

 

  • Sprijinul pentru tinerii fermieri. Este prevăzută cerința ca prin implementarea proiectului să obțină o dimensiune economică de minim 8000 SO, iar sectoarele vizate sunt: zootehnic, producția de legume, producția de fructe. Valoarea maximă a proiectului poate fi de 70.000 euro;

 

  • A fost introdusă o intervenție alocată infrastructurii rutiere- drumuri comunale, alături de cea privind infrastructura agricolă- drumuri agricole.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare