Timiş: Explozie la un cămin de bătrâni din Timişoara; un pacient şi-a aprins o ţigară

Pompierii au intervenit, duminică, la un cămin de bătrâni din Timişoara unde a explodat un aparat de oxigen, după ce un pacient de 80 de ani, care folosea o mască de oxigen, a încercat să îşi aprindă ţigara.

‘Am fost sesizaţi despre producerea unei explozii a unui aparat de oxigen la Căminul de bătrâni Azil Royal din Timişoara. La sosirea forţelor de intervenţie şi după recunoaşterea în teren s-a constatat că explozia nu a fost urmată de incendiu. Forţele de intervenţie au evacuat 12 persoane aflate la nivelul etajului doi al construcţiei şi au ventilat toate încăperile. Incidentul s-a produs într-un salon de la etajul doi al clădirii în care se aflau doi pacienţi. Unul dintre ei, dependent de oxigen şi care folosea o mască de oxigen, a încercat să îşi aprindă o ţigară, moment în care s-a produs explozia’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.

Pacientul, un bărbat în vârstă de 80 ani, a suferit arsuri de gradele 2 şi 3 în zona feţei şi posibile arsuri ale căilor respiratorii, fiind intubat şi transportat la UPU de la Spitalul Judeţean.

La faţa locului s-au deplasat forţe ale Detaşamentului 1 de Pompieri Timişoara, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD tip B, o ambulanţă SMURD tip C cu un ofiţer şi 10 subofiţeri.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare