COVID-19: Australia şi-a redeschis graniţele

Australia şi-a redeschis luni graniţele pentru toţi turiştii vaccinaţi împotriva COVID-19, la aproape doi ani după ce a impus unele dintre cele mai severe restricţii de călătorie din lume pentru a combate răspândirea noului coronavirus, informează AFP, relatează Agerpres.

„Aşteptarea s-a încheiat”, a declarat duminică prim-ministrul australian, Scott Morrison, într-o conferinţă de presă. „Faceţi-vă bagajele. Nu uitaţi să aduceţi bani cu voi, pentru că veţi găsi multe locuri în care să îi cheltuiţi”, le-a transmis el vizitatorilor potenţiali ai acestei ţări-continent.

Avionul care a operat prima cursă internaţională spre aeroportul din Sydney după aproape doi ani, venind de la Los Angeles, a aterizat luni, la ora locală 06:20 (duminică, 19:20 GMT) şi a fost urmat de alte avioane care au decolat din Tokyo, Vancouver şi Singapore.

„Am aşteptat cu toţii acest moment de multă vreme”, a declarat Alan Joyce, directorul general al companiei aeriene Qantas.

Această companie naţională se aşteaptă să aducă peste 14.000 de pasageri în Australia în această săptămână.

Însă doar 56 de zboruri internaţionale vor ateriza în Australia în primele 24 de ore după redeschiderea graniţelor, mult sub nivelul înregistrat înainte de pandemia de COVID-19. Totuşi, prim-ministrul Scott Morrison spune că nu are „niciun dubiu” că acest număr va creşte odată cu trecerea timpului.

Aceeaşi opinie este împărtăşită şi de Dan Tehan, ministrul Turismului din Australia, care a purtat un tricou pe care era imprimat mesajul „Bine aţi venit!”. „Cred că vom asista la o reluare foarte puternică a activităţii”, a spus ministrul australian.

Australia şi-a închis graniţele în martie 2020, încercând să profite de specificul insular al teritoriului său pentru a-şi proteja astfel populaţia în timpul pandemiei de COVID-19.

Într-o primă etapă, timp de mai multe luni, această închidere fermă a graniţelor şi o politică strictă de depistare şi monitorizare a cazurilor de COVID-19 au permis ţinerea sub control a răspândirii noului coronavirus.

Însă apariţia variantei Omicron a agravat situaţia, ducând la zeci de mii de infectări şi zeci de decese pe zi.

În total, în aproape doi ani, maladia COVID-19 a provocat 4.913 de decese în Australia. Duminică au fost înregistrate 15.298 de cazuri noi, un număr mult mai mic în comparaţie cu nivelul record de 277.619 de cazuri zilnice, raportat pe 30 ianuarie.

În aceşti doi ani, australienii nu au putut – în majoritatea cazurilor – să iasă din ţara lor şi doar câţiva vizitatori au putut să obţină o derogare pentru a intra pe teritoriul australian, fapt care i-a adus acestei ţări porecla de „fortăreaţa Australia”.

Măsuri drastice

Acele restricţii au separat familii, au afectat grav sectorul turistic şi au generat dezbateri aprinse despre statutul Australiei de ţară deschisă, modernă şi orientată spre exterior.

Închiderea graniţelor a costat în fiecare lună 2,27 miliarde de euro, potrivit Camerei de Comerţ şi Industrie din Australia.

Numărul 1 mondial din tenis, Novak Djokovic, nu a fost autorizat în ianuarie să participe la turneul Australian Open, întrucât nu era vaccinat împotriva COVID-19. Guvernul australian l-a expulzat pe sportivul sârb la finalul unui îndelungat foileton judiciar.

Totuşi, turiştii străini nu vor putea să ajungă în imensul stat Western Australia începând de luni, ci vor trebui să aştepte până pe 3 martie. În acel stat, autorităţile locale au promovat în ultimele luni o politică deosebit de strictă, denumită „zero Covid”, izolând regiunea de restul Australiei.

Pentru atragerea turiştilor, guvernul federal australian a lansat o campanie publicitară de 40 de milioane de dolari australieni.

Însă Consiliul australian pentru turism internaţional (ATEC) a evocat „semnale îngrijorătoare” privind o posibilă reticenţă a turiştilor străini de a veni în Australia, din cauza diverselor restricţii interne privind călătoriile şi a imaginii create acestei ţări de măsurile deosebit de stricte privind închiderea graniţelor sale timp de doi ani.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare